Accident feroviar lângă Metro

3Comentarii
Accident feroviar lângă Metro
Baloţi cu tone de negru de fum s-au împrăştiat pe Şoseaua de Centură şi pe calea ferată de lângă Metro, după ce un tir bulgăresc a tăiat joi calea trenului accelerat Iaşi – Oradea – Timişoara.

„La 29 mai a.c., în jurul orei 17.55, pe strada Ogorului din municipiul Oradea, la trecerea la nivel cu calea ferată, trenul accelerat 1833 care circula pe relaţia Iaşi – Timişoara a acroşat un autotren.

În urma cercetărilor, Serviciul Poliţiei Rutiere Bihor a stabilit că bulgarul A.N.N. (59 ani), în timp ce conducea pe şoseaua de centură a municipiului Oradea un autotren Mercedes cu semiremorcă, încărcat cu negru de fum, nu a respectat semnalele luminoase şi acustice de la trecerea la nivel cu calea ferată. Astfel, autotrenul a fost surprins şi acroşat în partea laterală dreapta a semiremorcii de locomotiva trenului accelerat 1833. Nu s-au înregistrat victime. Circulaţia feroviară a fost oprită 100 de minute, iar traficul rutier a fost deviat pe alte rute.”, declară ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Bihor, inspector Alina Dinu.

Totodată, SPR Bihor sfătuieşte conducătorii auto şi pietonii să respecte semnalele acustice şi luminoase de la trecerile la nivel cu calea ferată şi să traverseze liniile ferate doar prin locurile marcate şi numai după ce s-au asigurat temeinic în prealabil!

„Joi la ora 18.10, un echipaj de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea a intervenit la accidentul feroviar produs intre un tren accelerat si un autotren, in zona strazii Ogorului. Timp de mai bine de trei ore, echipajele sosite la locul interventiei au acţionat pentru asigurarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor cât şi pentru spălarea carosabilului pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, ca urmare a răsturnarii pe carosabil a încărcăturii autotrenului implicat în accident.”, completează şi ofiţerul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, plt. Lavinia Papp.

Cristian Horgos

În acelaşi loc a fost înjunghiat un şofer de tir pe 6 mai
Înjunghiat de un rrom beat, fiindcă l-a claxonat să nu-l calce (7 mai)



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor