Accident grav de circulaţie

8Comentarii
Accident grav de circulaţie
BREBU – Un grav accident de circulaţie a avut loc aseară pe DN 68 – drumul care leagă Reşiţa de Caransebeş la intrarea în comuna Brebu dinspre Caransebeş.

Un autoturism a intrat în plin într-o căruţă încărcată cu fân ce circula peacest drum. Şoferul unui autoturism Dacia în care se aflau soţia şi fiul său, nu a observat la timp o căruţă încărcată cu fân şi a lovit-o puternic din spate.

În urma impactului, fiul şoferului şi cei doi ocupanţi ai căruţei au ajuns la spital cu multiple traumatisme şi răni. Acum sunt în afara oricărui pericol.

Impactul a fost aşa de violent încât căruţa a fost distrusă în totalitate iar partea din faţă şi motorul Daciei sunt de acum irecuperabile.

La faţa locului au sosit poliţiştii şi criminaliştii care au făcut măsurători şi au trecut la anchetarea cazului pentru a stabili vinovatul fiindcă – fiecare dă vina pe celălalt: pasagerii din Dacia pe căruţaş şi invers.

Oricum, ca la noi la nimeni. Numai în România căruţele încărcate cu fân circulă pe drumurile naţionale şi judeţene punând de cele mai multe ori în pericol viaţa participanţilor la traficul rutier.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor