Accident grav pe DN66

2Comentarii
Accident grav pe DN66
SÂNTĂMĂRIA ORLEA – Un grav accident de circulaţie, în urma căruia trei persoane au fost rănite, s-a produs astăzi, pe DN66, între localităţile Sântămaria Orlea şi Ciopeia.  Video Video

În accident a fost implicată o cisternă care transporta 5 tone de gaz lichefiat şi un autoturism. Cauza accidentului pare a fi o depăşire neregulamentară executată de şoferul autoturismului. „Cele cinci tone de gaz lichefiat nu erau în pericol să explodeze pentru că nu au existat scurgeri de combustibil şi nici nu s-a declanşat incendiu care ar fi putut favoriza o deflagraţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, locotenent Anemona Doda.

 

Poliţiştii ajunşi la locul accidentului au stabilit că şoferul unui autoturism Citroen, în vârstă de 27 de ani, din Hateg, care circula din direcţia Ptroşani – Haţeg, a intrat în depăşirea unui autocamion în timp ce din sens opus circula o cisternă care transporta gaz lichefiat. Cei doi şoferi nu au mai putut evita impactul frontal, în urma căruia atât conducătorul autoturismului, cât şi cei doi pasageri au fost grav răniţi. Paramedicii i-au transportat la Spitalul din Haţeg, unde au rămas internaţi cu multiple contuzii şi fracturi.


Traficul rutier a fost blocat în zona producerii accidentului timp de 15 minute. În această perioadă, au fost luate măsuri de izolare a zonei până la înlăturarea tuturor pericolelor. Autocisterna a fost tractată într-o zonă sigură, unde combustibilul poate fi transferat într-o altă cisternă. În cauză, oamenii legii au întocmit dosar de cercetare penală.

Mihaela Tămaş



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor