Accident in Nojorid

2Comentarii
Accident in Nojorid
NOJORID- Şoferul unui Renault Clio a intrat azi dimineaţă cu maşina într-un stâlp de telefonie de pe marginea drumului naţional 79, în localitatea Nojorid. Şoferul Renaultului a fost transportat la spital pentru investigaţii. Video

„Miercuri la ora 07.15, C.N.A. (25 ani), din Miersig, în timp ce conducea un autoturism  Renault Clio nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum – carosabil acoperit cu polei. Astfel, a pierdut controlul asupra direcţiei, autoturismul a părăsit DN 79 şi a intrat în coliziune cu o reclamă luminoasă din Nojorid. Apoi a lovit un stâlp de susţinere a reţelei de telefonie, fiind proiectat într-un imobil aparţinând unei societăţi comerciale din localitate, a cărui vitrină a fost spartă. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a suferit leziuni uşoare, pentru îngrijirea cărora nu s-a impus spitalizarea. Celui în cauză i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar cercetările continuă.”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţului Bihor, subinspector de poliţie Alina Dinu.


Ovidiu Morcan



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor