Accident în Parâng

Accident în Parâng
PETROŞANI - Trei persoane au ajuns spital după ce camionul în care se aflau a căzut într-o râpă din Masivul Parâng. O româncă şi doi cetăţeni străini, un turc şi un german, au fost grav răniţi, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui accident rutier produs la aproximativ un kilometru de cabana Rusu din Masivul Parâng.

Cei trei încercau să urce în staţiunea montană Prâng cu un camion. Se pare că din cauza zăpezii şi a gheţii maşina a derapat şi s-a răsturnat într-o râpă. Cei trei răniţi au suferit contuzii grave la nivelul capului şi bazinului, fiind transportaţi de către jandarmii montani la cabana Rusu de unde au fost preluaţi de ambulanţe şi duşi la Spitalul de Urgenţă din Petroşani.
Potrivit IJJ Hunedoara, accidentul a avut loc la aproximativ un kilometru de cabana Rusu pe drumul de acces către staţiunea montană Parâng, un drum greu accesibil în perioada iernii, din cauza stratului gros de zăpadă.
În perioada sărbătorilor alţi 15 turişti au suferit diferite fracturi la nivelul membrelor, aceştia accidentându-se pe pârtiile de schi.

 

În Parâng, în perioada sărbătorilor de Crăciun, au fost peste 2000 de turişti. Miercuri seara, telescaunul a funcţionat până târziu, din cauza afluxului de turişti care s-au întors spre case. Turiştii pot urca şi coborî din staţiune cu telescaunul, accesul pe calea rutieră pe timp de iarnă fiind restricţionat.

Mihaela Tămaş



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !