Patru persoane au fost rănite într-un accident

Reactualizat la:
6Comentarii
Patru persoane au fost rănite într-un accident
Miercuri, 6 iulie, în jurul orei 10:50, între localitățile Husasău de Tinca și Miersig a avut loc un accident rutier. 

Conform subcomisarului IPJ Bihor, Alina Dinu, „pe drumul județean 792A, în afara localității bihorene  Husasău de Tinca, un bărbat de 29 de ani, din localitatea Sebiș, județul Arad, în timp ce conducea pe direcția Tinca – Oradea un ansamblu format din cap tractor cu remorcă, ajungând la o intersecție cu un drum forestier, pentru efectuarea virajului la dreapta, a pătruns pe sensul opus de mers și a virat la dreapta fără să se asigure.  Astfel, a intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus în aceeși direcție de un bărbat de 28 de ani, din localitatea bihoreană Ucuriș”.

Patru persoane aflate în autoturism au fost rănite după impactul cu autotrenul. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor  a fost sesizat că la locul accidentului existau și scurgeri de combustibil.

accident-miersig-husasau-tinca-tir-650x435

Echipajul de stingere din cadrul Gărzii de Pompieri Tinca a asigurat măsurile specifice la locul producerii accidentului, prevenind izbucnirea unui incendiu.

„Pentru salvarea victimelor, inspectoratul a mobilizat de urgenţă două echipaje de pompieri militari cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă de tip B2, ambele din cadrul Gărzii de Pompieri Tinca, echipajul de descarcerare grea al Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, precum şi trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, informează căpitan ISU Crișana, Camelia Roșca.

Echipajele medicale au preluat cele patru victime (o femeie aflându-se în stare gravă, iar doi bărbaţi şi o altă femeie suferind traumatisme, fracturi şi contuzii), le-au acord îngrijirile care se impuneau (femeia aflată în stare gravă fiind intubată) şi le-ua transportat la spital.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor