Accident mortal în Cadea! Un tânăr de 20 de ani a decedat

De Costel Demian
Reactualizat la:
21Comentarii
Accident mortal în Cadea! Un tânăr de 20 de ani a decedat
© FOTO: Arhivă
Miercuri dimineața, în jurul orei 04:16, un accident rutier petrecut pe DN 19, în localitatea Cadea, s-a soldat cu decesul unui tânăr și cu rănirea altuia.

Potrivit comisarului IPJ Bihor, Alina Dinu, „în timp ce conducea un autoturism pe direcția Oradea – Satu Mare, într-o curbă ușoară la stânga, a părăsit partea carosabilă, a intrat în șanțul din partea dreaptă a direcției sale de deplasare, intrând în coliziune frontală cu un cap de pod din beton”.

La locul indicat de apelant au fost mobilizate de urgenţă două echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Săcueni cu o autospecială cu modul de descarcerare și cu o ambulanță de tip B2 și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

„Ajunse la faţa locului, forţele de intervenţie au procedat la descarcerarea pasagerului de pe locul din dreapta șoferului, rămas captiv în autoturismul avariat și la efectuarea manevrelor de resuscitare a acestuia, însă, din nefericire, tânărul, în vârstă de 20 de ani, aflat în stop cardio – respirator, nu a mai putut fi salvat, medicul declarând decesul acestuia”, transmite căpitan ISU Crișana, Camelia Roșca.

Șoferul a suferit un traumatism cranio – frontal și a fost transportat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Oradea.

Taguri:


21Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor