Accident mortal la Ţebea

Ţebea – Un bărbat de 72 de ani, din localitatea Baia de Criş, şi-a pierdut viaţa în timp ce echipele de descarcerare încercau să-l salveze. Accident s-a petrecut vineri dimineaţă, în jurul orei 10.00, pe DN76, la kilometrul 37+200, în afara localităţii Ţebea.

Ioan B., se afla la volanul unui autoturism Peugeot. Acesta nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi meteo, a derapat, a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, izbindu-se violent de un copac de pe marginea şoselei.

În momentul producerii accidentului, bărbatul purta centura de siguranţă. Pentru scoaterea victimei dintre fiarele contorsionate ale maşinii a fost nevoie de ajutorul unui echipaj de descarcerare. Din păcate, eforturile medicilor de a-l ţine în viaţă au fost zadarnice. Bărbatul nu a supravieţuit impactului.

Poliţiştii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Mihaela Tămaş



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase