Accident frontal, o fetiță de 1 an și-a pierdut viața

De Costel Demian
Reactualizat la:
21Comentarii
FOTO: Szökőcs Róbert Attila‎ / Info Trafic Jud. Bihor
FOTO: Szökőcs Róbert Attila‎ / Info Trafic Jud. Bihor
Un accident petrecut vineri, 18 noiembrie, s-a soldat cu decesul unei fetițe de doar 1 an și 9 luni și rănirea unui șofer de 62 de ani. 

Accidentul a avut loc pe DN 19, în afara localității Tămășeu. Un șofer de 28 de ani, din comuna Dobrești, a pierdut controlul direcției și a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un autoturism condus de un orădean de 62 de ani.

Conform comisarului IPJ Bihor, Alina Dinu, „În urma accidentului rutier, o fetiță de 1 an și 9 luni, din comuna Dobrești, pasageră în primul autoturism pe bancheta din spate, fără a fi transportată în scaun auto destinat special transportului copiilor, a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital”.

Fetița a ajuns la Spitalul Județean din Oradea în comă, iar sâmbătă a pierdut lupta cu viața.

Transportul copiilor, doar în scaun special

De la începutul anului 2015 au fost introduse în codul rutier dispoziții care precizează că transportul copiilor de până la 135 cm poate fi făcut doar dacă aceștia sunt fixați sau prinși cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul.

În uma modificărilor, copiii de până la 3 ani nu pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă.

Copiii cu o înălţime de peste 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feţei, ori dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul.

Şoferii care transportă copii în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă sau nu folosesc dipozitive de fixare în scaune pentru copii vor fi sancţionaţi cu patru – cinci puncte de amendă, respectiv cu amenzi de 390 – 487 de lei, şi trei puncte de penalizare.

Aceleaşi sancţiuni sunt prevăzute şi pentru neasigurarea că persoanele minore poartă centură de siguranţă.



21Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor