Accident pe Borşului

23Comentarii
Accident pe Borşului
ORADEA – Două autoturisme s-au ciocnit frontal luni dimineaţă, în jurul orei 10:00, pe Şoseaua Borşului, în apropiere de Alumina.

Şoferul unui Ford Mondeo, înmatriculat în Bihor, a depăşit pe contrasens o Dacie Papuc, care staţiona pe banda a doua pentru a efectua un viraj la stânga, intrând astfel în coliziune frontală cu un Citroen, înmatriculat în Bucureşti, care circula din sens opus.

„Accidentul s-a produs din vina conducătorului auto din autoturismul Ford, care circula pe banda a doua dinspre Borş spre Oradea. În faţa lui o Dacia papuc a oprit tot pe banda a doua, pentru a efectua un viraj la stânga. Probabil nemaiputând frâna, conducătorul auto vinovat a trecut pe contrasens şi a tamponat frontal un autoturism care circula spre Borş. Impactul a fost destul de violent şi probabil datorită faptului că s-au deschis airbagurile urmările nu au fost mai grave”, spune comisarul Dorin Sava, şeful SPR Bihor.

Din fericire ambii conducători auto au scăpat cu viaţa din impact, deşi s-au ales cu leziuni multiple. Pentru scoaterea şoferului din Citroen, cei de la descarcerare au fost nevoiţi să taie bucăţi din maşină. Şoferii celor două autoturisme au fost transportaţi de urgenţă de echipajul SMURD la Spitalul Judeţean din Oradea

 Ovidiu Morcan



23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor