Accident grav pe DN 76, la Beiuș. A fost solicitat elicopterul SMURD

De Costel Demian
Reactualizat la:
10Comentarii
Accident grav pe DN 76, la Beiuș. A fost solicitat elicopterul SMURD
Circulația a fost complet blocată pe DN 76, la intrarea în localitatea Beiuș, în urma unui accident frontal. O persoana a decedat, iar cealalta a suferit multiple fracturi.

Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate două autoturisme.

„În urma coliziunii frontale, două persoane au fost rănite, fiind solicitată intervenţia unui elicopter SMURD pentru preluarea victimelor”, transmite Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În urma impactului puternic, o persoană a decedat, iar o alta a fost preluată de elicopterul SMURD.

La fața locului au fost mobilizate multiple forțe de intervenție: pompierii militari cu echipajul de descarcerare, o autospecială de intervenție cu apă și spumă, un echipaj SMURD.

Soferul de 20 de ani a fost adus la Spitalul Judetean Oradea cu multiple fracturi, a declarat dt. Dacian Juca, de la UPU Oradea. Medicii se vor putea pronunta insa mai exact dupa mai multe investigatii la care va fi supus tanarul sofer.

Dupa investigatii, dr Dacian Juca, de la UPU Oradea a informat ca soferul adus cu elicopterul a suferit traumatism cranio cerebral minor, traumatism toraco-abdominal, fracturi inchise la brat si glezna si fracturi deschise la cot si femur, toate de pe partea stanga a corpului. Pacientul nu este in pericol vital.

Traficul rutier a fost reluat în jurul orei 20:30.

Polițiștii rutieri fac precizări privind modalitatea în care s-a produs accidentul mortal de pe DN 76, lângă Beiuș. „Luni, 22 aprilie, în jurul orei 16.16, pe D.N. 76, în afara localității bihorene Pocola, un bărbat de 59 de ani, din comuna Pocola, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism...

FOTO: INFO Trafic jud. Bihor



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor