Doi participanţi la trafic au suferit leziuni după ce nu s-au adaptat condiţiilor de circulaţie. Neadaptare vitezei de circulaţie la condiţii a dus la un acroşaj pe contrasens. Sâmbătă, pe D.N. 19, în localitatea bihoreană Tarcea, B.I., de 29 de ani, din comuna Cherechiu, în timp ce conducea o autoutilitară înmatriculată în Judeţul Bihor, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum. Într-o curbă uşoară la dreapta a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism înmatriculat în Judeţul Satu Mare, condus regulamentar din sens opus de I.Ş., de 24 de ani, din Satu Mare.
În urma accidentului rutier, U.Ş., de 56 de ani şi U.H., de 19 ani, ambii din Satu Mare, pasageri în autoturism, au suferit leziuni uşoare.
Tot din neatenţie A.L., de 54 de ani, din Şimian a căzut dintr-o remorcă încărcată cu fân. Incidentul s-a petrecut vineri, pe drumul comunal 7, în localitatea bihoreană Şimian, iar victima, în timp ce se afla în remorca încărcată cu fân a unui tractor, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil, în momentul în care tractorul a pornit. Utilajul era condus fără permis de conducere de localnicul L.I., de 17 ani.
V.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!