Accidentaţii pot fi trataţi gratuit

3Comentarii
Accidentaţii pot fi trataţi gratuit
Bihorenii au posibilitatea să se trateze gratuit, pe baza RCA şi CASCO, în caz de accidente rutiere.

Persoanele care sunt implicate în accidente rutiere în Bihor şi suferă diverse leziuni se pot reface gratuit pe baza asigurărilor pentru maşini, la spitalul de pe str. Corneliu Coposu nr. 2 din Oradea.

Dr. Ovidiu Cacuci a explicat că decontarea serviciilor medicale se face într-un mod similar celor pentru decontările necesare reparaţiilor la maşinile implicate în accidente rutiere.

În caz de accidente, dacă şoferii maşinilor implicate au RCA-ul la zi, toate victimele (în afara şoferului care a produs accidentul) sunt tratate gratuit la spitalul în cauză. Dacă şi conducătorul auto care a produs accidentul e rănit, acesta se poate trata gratuit, dar pe baza asigurării CASCO.

Dreptul răniţilor

Dr. Cacuci informează bihorenii că au dreptul, dacă sunt implicaţi în accidente rutiere, să solicite serviciilor medicale de urgenţă apelate prin 112 şi care ajung la locul accidentului să le transporte în vederea tratamentului la orice spital, inclusiv la spitalul de pe str. C. Coposu nr. 2. Doar în cazul în care accidentaţii sunt în stare de inconştienţă şi nu pot să îşi exprime dorinţa pentru spitalul unde vor să fie trataţi şi nu sunt nici însoţiţi de rude care ar putea solicita în locul lor deplasarea la o anumită unitate spitalicească, serviciile de urgenţă îi pot transporta la spitalele obişnuite.

Medicul spune că toate spitalele din ţară, inclusiv din Bihor, ar putea oferi servicii medicale decontate din asigurări în cazul accidentelor.  Din informaţiile J.b., în acest moment, doar la spitalul de pe str. Coposu nr. 2 se oferă această posbilitate completă foarte avantajoasă pentru răniţi, care nu mai sunt puşi la plata spitalizării.

La Spitalul Judeţean, cei care se autoaccidentează nu plătesc tratamentele din spital, dar victimele accidentelor rutiere trebuie să plătească contravaloarea spitalizării dacă autorii accidentelor rutiere nu le  plătesc şoferii care au comis accidentul, a informat managerul Florin Bodog.   

O.Ş.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor