Accidente cu şoferi băuţi

Accidente cu şoferi băuţi
ORADEA – Poliţiştii rutieri au constatat două accidente provocate şoferi aflaţi sub influenţa alcoolului, vineri la amiază, în Oradea respectiv Marghita.

Primul caz a fost agravat şi de faptul că şoferul a fugit de la locul accidentului. Însă poliţiştii orădeni l-au identificat după doar cinci minute, pe V.R. (47 ani) ca autor al dublului acroşaj de pe strada Louis Pasteur din Oradea. Astfel, în jurul orei 12:20, urcat băut la volanul unei Dacia 1300, V.R. a accidentat-o uşor pe C.F.C. (42 ani), care circula pe trotuar, tamponând apoi şi un autoturism Dacia Solenza, parcat pe acelaşi trotuar. Apoi şoferul a părăsit locul faptei, fiind reperat şi reţinut de poliţişti pe bulevardul General Magheru.

O oră mai târziu, dar în Marghita, un tânăr şofer beat criţă a trecut cu autoturismul pe contrasens, pe strada Litoralului de lângă Ştrand, şi a tamponat un autoturism staţionat. În cazul său aparatul alcool-test a indicat o concentraţie de 0,75 ml alcool pur per litrul de aer expirat, aproape dublu decât pragul penal. Astfel că a fost dus automat pentru prelevarea de probe biologice care să ateste concentraţia de alcool în sânge.                    „Poliţia atenţionează din nou toţi conducătorii auto că încălcarea prevederilor codului rutier, în special depăşirea limitelor alcoolemiei şi vitezei sau conducerea fără permis, au repercusiuni directe supra vieţii şi integrităţii proprii şi, mai grav, asupra celorlalţi participanţi la trafic!”, reaminteşte purtătorul de cuvânt al Poliţiei bihorene, inspector Mihaela Pop.

Cristian Horgos

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !