Accidente duminicale cu şoferi orădeni băuţi

Dacă accidentul dintre Haieu şi Betfia a fost mortal, alte două grupuri de tineri şi-au pus viaţa în pericol, duminică, urcând în autoturisme conduse de şoferi băuţi.

La ora 02.20, în Curtuişeni, şoferul orădean Zoltan G.S. (20 ani), nu a adaptat viteza şi s-a răsturnat într-un şanţ. În cazul său, aparatul etilo-test a indicat 0,16 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

În urma evenimentului rutier, au fost răniţi atât conducătorul auto cât şi pasagerii săi, orădeanul L.N. (19 ani) şi sătmăreanul S.A. (19 ani).

Un alt accident s-a petrecut la amiază, din cauza şoferului orădean Ioan George B. (29 ani

„Orădeanul I. G.B. (29 ani), băut fiind (0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat) nu a adaptat viteza pe strada Gheorghe Doja lovind la ora 14:45 un stâlp de iluminat. În urma impactului a fost rănită prietena sa, Teodora M. (21 ani) şi o fetiţă de doi ani şi şase luni, ambele pasagere în autoturismul care s-a şi răsturnat.”, se mai arată în comunicatul de presă al Inspectoratului Poliţiei Judeţului Bihor.

Alţi doi juni şoferi…

Alţi doi tineri şoferi neeperimentaţi au fost implicaţi duminică în accidente înregistate la Urvind şi Hidişel, pe drumuri naţionale, cu trafic intens şi expus la accidente în lanţ.

La ora 15.10, şoferul Ş.M.F. (19 ani), din Subpiatră,  nu a adaptat viteza într-o curbă periculoasă de pe DN1 şi s-a răsturnat lângă Urvind. În urma impactului au fost rănite uşor mama sa, Ş.M. (50 ani) şi consăteanca B.C. (20 ani), ambele pasagere în autoturism.

Iar la ora 21.15, pe DN 76, în Hidişelu de Sus, suceveanul Gheorghe P.(45 ani) din Baia, s-a dezechilibrat cu mopedul şi s-a lovit uşor de un autoturism  condus din sens opus de beiuşeanul Ioan R.I. (21 ani).

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !