Accidente nu se mai rezolvă amiabil

Accidente nu se mai rezolvă amiabil
Bucureşti – Deputaţii au aprobat, miercuri, un proiect de lege care modifică noul Cod rutier în sensul eliminării constatării amiabile în cazul accidentelor uşoare, nesoldate cu victime omeneşti.

Noul Cod rutier, intrat în vigoare prin ordonanţă de urgenţă, prevede că în cazul accidentelor uşoare, soldate numai cu pagube materiale, cei implicaţi pot să-şi rezolve problemele pe cale amiabilă, prin intermediul societăţilor de asigurări, fără intervenţia Poliţiei.

Comisia de industrii nu a fost de acord cu această prevedere şi a propus eliminarea ei din noul Cod rutier, considerând că trebuie introdusă în alte acte normative.

Reprezentantul Ministerului Administraţiei şi Internelor a precizat că prevederile privind constatul amiabil duc la reducerea birocraţiei, iar poliţiştii pot să fie prezenţi acolo unde este cu adevărat nevoie de ei. Deputaţii au adoptat în final propunerea Comisiei de industrii, eliminând din Codul rutier constatul amiabil.

MediaFax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase