Accidente pe DN 76

3Comentarii
Accidente pe DN 76
ORADEA – Două accidente s-au petrecut luni, pe DN 76, în apropiere de Baile Felix, din cauza nerespectării distanţei faţă de autovehicolul din faţă.

Astfel, circulând în jurul orei 9:50, între Oradea şi Sanmartin, cu un autoturism Matiz, o tânără orădeancă nu a păstrat distanţa regulemantară faţă de maşina din faţa sa iar când aceasta a virast spre blocurile ANL, şoferiţa a fost nevoită să tragă brusc de volan pentru a evita impactul.

Însă Matizul a derapat şi a părăsit spaţiul carosabil, imprudenta şoferiţă alegându-se cu un traumatism cranian minor.

Un alt accident a fost comis tot de un tânăr şofer, în localitatea Hidişelu de Jos, ieir în jurul orei 18:00. Coonducând o autobasculantă marca Roman, M.J. (28 ani), din Sântion, nu a păstrat nici el distanţa regulamentară în mers faţă de autovehiculul care circula în faţa sa.

Şi, pe fondul neatenţiei în conducere, a intrat în coliziune din spate cu o altă autobasculantă înmatriculată în judeţul Bihor, condusă regulamentar de B.P. (35 ani), din Brusturi. Din fericire, şi de această dată şoferul imprudent a scăpat cu răni uşoare.

Cristian Horgos



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor