Accidente petrecute în Oradea

15Comentarii
Accidente petrecute în Oradea
Două accidente datorate distanţei necorespunzătoare şi unul din cauza unui taximetrist au avut loc în Oradea.

Tot joi, în jurul orei 8:30, pe strada Dimitrie Cantemir, I.A.S.(33 ani), din Sânmartin, care conducea un autoturism, a acroşat din spate un alt autoturism, care oprise la culoarea roşie a semaforului electric. În urma impactului, autoturismul acroşat a fost proiectat în autoturismul din faţa sa. În urma accidentului, orădeanul M.E.(40 ani), şoferul din al doilea autoturism, a suferit leziuni uşoare. Şi în jurul orei 16:00, V.A.(28 ani), din Ungaria, care şofa pe Şoseaua Borşului, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în timpul mersului faţă de autovehiculul care circula în faţa sa. Astfel, a tamponat din spate o autoutilitară, condusă în aceeaşi direcţie de orădeanul S.T.P.(40 ani), care a fost rănit uşor.

Septuagenară călcată de taximetrist

Vineri dimineaţa, în timpul desfăşurării unei acţiuni comune a poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea împreună cu reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Oradea pentru identificarea taximetriştilor care nu posedă documente legale, pe strada Meşteşugarilor, şoferul C.L.D.(26 ani), care conducea un autoturism înmatriculat în judeţul Arad, în încercarea de a se sustrage de la control, a accelerat şi nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la stânga, pentru a intra pe o stradă laterală. Astfel, a accidentat-o uşor pe orădeanca P.F.(78 ani), care era angajată în traversarea străzii pe la colţul intersecţiei.

După acroşaj, şoferul a părăsit locul accidentului şi, la aproximativ 300 de metri, a abandonat autoturismul şi a fugit, fiind depistat de o patrulă de jandarmi. S-a stabilit că acesta nu posedă atestat pentru taximetrie. Septuagenara orădeancă, a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora nu a rămas internată în spital. Cercetările în cauză sunt continuate de poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Bihor.

Alexandra Borz



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor