Accidente provocate de băcăuani

Accidente provocate de băcăuani
Aflată luni seara la volanul unui autoturism Dacia Logan, băcăuanca T.M.M. (29 ani) a dat să depăşească un autotractor cu remorcă, condus în acelaşi sens tot de un băcăuan, M.I. (50 ani).

Tânăra a pierdut însă controlul volanului şi s-a răsturnat în şanţul din stânga DN 19, la ieşirea din Curtuiuşeni. În urma şocului, băcăuanca T.M. (55 ani), pasageră în Dacia, a suferit leziuni multiple, fiind transportată la spital. Reamintim că tot luni după-amiază un alt băcăuan a fost implicat într-un grav accident rutier pe DN 1, lângă Săbolciu. G.N. (31 ani), conducând un autocamion DAF cu semiremorcă, din cauza oboselii accentuate a aţipit la volan, intrând pe contrasens şi acroşând un alt autotractor MAN cu semiremorcă, condus regulamentar din sens opus de bihoreanul P.T. (36 ani).

DAF-ul a intrat apoi în coliziune frontală cu un Opel Vectra înmatriculat în Ungaria, condus de maghiarul S.L. (45 ani), din Pecel.
Şoferii autotrenurilor şi pasagera Opelului, S.E. (42 ani), din Ungaria, au suferit leziuni multiple, fiind internaţi în spital.

„Recomandăm conducătorilor auto să nu conducă dacă se simt obosiţi. Este chiar indicat să oprească din când în când, pe parcursul traseului, pentru a se destinde şi a-şi reface forţele”, face apel subinspectorul Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !