Acord tripartit şcoală-elev-părinţi

Acord tripartit şcoală-elev-părinţi
În majoritatea liceelor şi şcolilor generale din Oradea, acordul de parteneriat a fost multiplicat şi dat elevilor şi părinţilor pentru semnare, dar numai în urma unei şedinţe cu părinţii.

În rândul cadrelor didactice si al directorilor unitatilor scolare, parerile asupra acordului sunt împartite. „De acum cred ca situatia se va schimba, deoarece luarea la cunostinta în scris si semnarea atrage dupa sine asumarea responsabilitatilor”, este de parere Carmen Nitescu, director al Liceului Teoretic „Lucian Blaga”, liceu în care pâna saptamâna viitoare semnarea acordului se va finaliza.

Alte cadre didactice considera ca nu era nevoie de un asemenea acord, considerând ca parintii care au fost responsabili pâna acum vor fi si în continuare, iar cei care se preocupa mai putin de activitatea educationala a copiilor nu o vor face nici de acum încolo, pentru ca legal nu pot fi obligati.

Pentru fiecare

Acordul trebuie multiplicat în trei exemplare pentru fiecare elev. Unul ramâne în unitatea scolara, altul este dat parintelui, iar celalalt îl primeste elevul. Acest fapt îi nemultumeste pe majoritatea directorilor de scoli, deoarece procesul este destul de costisitor. Directorii sustin ca multiplicarea acordului în doua exemplare era suficienta.

Iosif Eilender, directorul Colegiului National „Mihai Eminescu”, a precizat ca toata „afacerea” l-a costat aproximativ patru milioane de lei. S-au folosit 20 de topuri de hârtie si toner pe masura, pentru cei 1.741 de elevi. La Scoala Generala „Oltea Doamna” s-au multiplicat aproximativ 6.000 de exemplare. Semnarea acordului de catre elevi se face numai în cazul în care acestia au împlinit vârsta de 14 ani.

Nimic nou

Acordul de parteneriat pentru educatie cuprinde obligatiile scolii, ale parintilor si ale elevilor. Cel putin ciudat este faptul ca aproape nimic din tot ceea ce cuprinde acordul nu este nou. Exceptie face o clauza pentru parinti, care sunt pusi în situatia de a plati o amenda între 500.000 si 2.000.000 de lei vechi în cazul în care acestia împiedica sau obstructioneaza prezenta copiilor la scoala.

Ioana Iuhas