Acorduri marca Phoenix în Cetate

Acorduri marca Phoenix în Cetate
ORADEA - La nicio zi după lansarea din Bucureşti a albumului „Eşarfa”, semnat de îndrăgitul interpret Mircea Baniciu, a sosit vineri rândul orădenilor să îl asculte şi să ia parte la lansarea primului disc cu melodiile cele mai îndrăgite ale cântăreţului. Acorduri marca Phoenix în Cetate.    Acorduri marca Phoenix în Cetate II 06.07.2008

„Oradea este al doilea oraş în care îmi lansez oficial albumul, după lansarea cu cântare din Bucureşti”, a anunţat Mircea Baniciu. Acesta a explicat că albumul „Eşarfa” este un disc cu balade care l-au însoţit pe tot parcursul vieţii sale, iar câteva dintre ele au o uşoară tentă autobiografică.

Influenţa Phoenix

Lansarea albumului a fost urmată de un concert al cunoscutului folkist, la care au asistat circa 300 de persoane. Baniciu a fost urmat apoi pe scenă de formaţia Farfarello. „Duetul” Baniciu – Farfarello a mai avut loc şi anul trecut, pe scena de la Stuffstock, Vama Veche, ambele părţi dorind să îl continue de fiecare dată când este cu putinţă.

Deşi Mircea Baniciu a intrat în scenă cu aproximativ o oră mai târziu decât era stabilit, cei prezenţi l-au aşteptat liniştiţi la o bere rece, un grătar şi câţiva mititei. Interpretul şi-a început recitalul cu una dintre melodiile cele mai cunoscute, „Tristeţe provincială”. A continuat cu „Scrisoare de bun rămas” şi „Eşarfă în dar”, cuprinse în albumul autobiografic. Cei prezenţi şi-au arătat interesul pentru muzica fostului membru Phoenix, începând să fredoneze şi să danseze pe cunoscutele sale versuri.

Recitalul trupei Farfarello, din Germania, a fost ultimul moment din programul Serbărilor de vineri seara. Mircea Baniciu chiar a cântat cu aceştia prima melodie, aşa, ca între artişti care au făcut parte, de-a lungul timpului, din celebra trupă Phoenix, condusă de Nicu Covaci. Spunem asta deoarece printre componenţii formaţiei Farfarello s-au regăsit Manny Neumann şi Jozsef Kappl, şi ei foşti componenţi ai formaţiei Phoenix.

Cuprinşi deja de atmosfera sărbatorii, orădenii au continuat să se simtă bine alături de Farfarello, rămânând mult după miezul nopţii la un pahar cu bere.

Hara, cu priză la public

Sâmbată seara a intrat în scenă trupa Hara, tinerii membri ai acesteia reuşind să trezească spiritul orădenilor, uşor amorţiţi din seara de vineri. De altfel, sâmbătă seara Şanţul Cetăţii a fost mai animat decât în prima zi a Serbărilor, peste 500 de orădeni ţinând să onoreze cu prezenţa Serbările. Aşa cum era de aşteptat, marea majoritate a acestora au călcat pragul Cetăţii spre seară.

Melodiile mai ritmate, precum „Aiurea” sau „Lena”, nu i-au lăsat indiferenţi pe cei prezenţi, aceştia începând să cânte alături de formaţie, să danseze la fiecare melodie. Membrii trupei au fost ceruţi să reintre în scenă prin aplauzele insistente ale publicului. Majoritatea melodiilor prezentate sunt cuprinse în albumul „Interetnica”, lansat vineri la Oradea. Cei de la Hara au promis să revină în oraşul de pe malurile Crişului la „Toamna orădeană”.

Vasilica Marinca, Valentin Teuca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !