Acroşaje grave în Oradea şi Sânmartin

11Comentarii
Unui băieţel de 10 ani a căzut cu bicicleta sub un tramvai, vineri, după-amiază, pe strada Aviatorilor din Oradea. Vatmanul orădean M.M. (32 ani) nu a mai avut ce face întrucât băiatul, după ce s-a dezechilibrat, a căzut sub puntea din spate a remorcii tramvaiului Tatra.

Victima a primit primul ajutor la fata locului, de la un echipaj SMURD, care a
constatat o fractura deschisa la nivelul gambei si afectarea sistemului sangvininc
si nervos la nivelul piciorului, leziuni care au provocat un soc traumatic.

Mama si baiat, loviti pe zebra

Un alt acrosaj grav s-a petrecut tot vineri, dar dimineata, în Sânmartin.

O profesoara si copilul ei au dat sa traverseze regulamentar DN 79, pe trecerea
de lânga Scoala Generala din comuna, fiind însa loviti pe zebra
de un Ford Escort cu numere de Austria condus de oradeanul G.A. (43 ani).

Atât mama cât si baiatul în vârsta de 7 ani au fost
dusi de urgenta la spital. Acolo starea copilului a fost stabilizata. Însa
mama sa, Lenuta Ioana B. (32 ani), din Rontau, a intrat în soc hemoragic
si în stare comatoasa din cauza unui traumatism cranian. Luni, 21 mai,
femeia era înca în stare de coma, sub aparate, dupa ce a fost operata
în cadrul sectiei de neurochirugie.

De la ea, de la spital, a venit la redactie si colega profesoara de religie
la Scoala din Sânmartin. Aceasta pentru ca si alti dascali au vrut sa
se asigure ca se va mediatiza corect evenimentul rutier provocat de G.A., fost
politist de frontiera.

„O aparut o informare eronata privind accidentul de vineri, de 18 mai.
Astfel acrosajul s-a comis pe trecerea de pietoni din fata Scolii Generale din
Sânmartin, asa cum corect s-a scris în Jurnalul Bihorean de luni
si nu în cel de sâmbata când s-a scris în mod gresit
ca evenimentul s-a produs lânga Biserica Ortodoxa. Speram sa-si revina
cât mai repede colega noastra”, ne-a declarat dna prof. Florica
Dalaci de la Scoala din Sânmartin..

Cristian Horgos



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor