Plarforma online funcționează foarte bine și permite asta. Avem nevoie doar de o interfață pentru utilizatori. Vom emite în acest regim, pentru început, certificatele de urbanism de informare și urmează ca, după aceea, să emitem online și alte tipuri de acte, iar astfel utilizatorul, beneficiarul sau proiectantul își va depune toate documentele online și va primi răspunsul pe măsură, online, rapid și eficient”, a spus arhitectul șef, Radu Fortiș.
Totuși, nu a putut nici măcar estima un termen până la care orădenii vor putea folosi această facilitate. Despre necesitatea acesteia „vorbește” și numărul mare de acte cerute de orădeni în regim de urgență. Cu introducerea taxei în regim de urgență, la solicitarea beneficiarilor, certificatele de urbanism se emit în 2 zile lucrătoare contra taxei de 150 de lei, iar autorizația de construcție în 5 zile lucrătoare contra taxei de 500 de lei.
În 2018 numărul documentelor emise în regim de urgență a crescut cu 1,6% față de 2017, deși a fost implementat obiectivul propus pentru 2018, acela de a scurta perioadele de emitere și pentru regimul normal, la 7 zile pentru certificatele de urbanism, respectiv la 15 zile pentru autorizațiile de construire.
Citiți principiile noastre de moderare aici!