Acțiune de conştientizare, prevenire şi informare

De Crina Dobocan
Tinerii informați asupra unor riscuri
Tinerii informați asupra unor riscuri
Asociaţia Shemaya a organizat luni, 16 iulie, o întâlnire de conştientizare, prevenire şi informare cu și pentru adolescenți.

Întâlnirea a avut loc în cadrul proiectului „Tineri. Viitor. Responsabili.”, proiect realizat în colaborare cu Consiliul Judeţean Bihor și finanțat de Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte.

Proiectul „Tineri. Viitor. Responsabili” a fost demarat în 25 iunie și se va încheia la sfârșitul lunii august.
Acţiunea a avut loc în Cetatea Oradea. Tinerii participanți – beneficiari ai organizaţiei, alături de echipa acesteia şi voluntari, s-au întâlnit cu Călin Pop, reprezentant al Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antodrog Bihor-C.P.E.C.A.

Acesta a purtat discuţii interactive de prevenire, conştientizare, sensibilizare asupra consumului de droguri în rândul tinerilor, dar și despre impactul acestor substanțe asupra lor. Reprezentantul CPECA a adus în discuție și riscul la care se expun cei ce consumă substanţe psiho-active.

Acţiunea a fost găzduită și sprijinită de Asociaţia Firmelor Bihorene în calitate de partener/colaborator. Asociația Shemaya, organizație neguvernamentală înființață în anul 2012, dezvoltă programe de prevenire şi conştientizare în rândul tinerilor (adolescenţi) din sistemul de învăţâmânt din municipiul Oradea, tineri cu vârsta cuprinsă între 14-17 ani.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !