Actiune de igienizare pe malul Crisului

Actiune de igienizare pe malul Crisului
O acţiune de igienizare la care au luat parte două clase de elevi a avut loc joi pe malul drept al Crişului Repede.

Acţiunea, demarată de Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea în parteneriat cu ABA Crisuri face parte din proiectul  „Impactul antropic şi al deşeurilor asupra biodiversităţii Crisului Repede din zona oraşului Oradea”. Astfel, elevii celor două clase, echipaţi cu mănuşi şi tricouri, au pornit la curatarea malului drept al Crişului Repede între podul Decebal şi podul Densuşianu.

,,Ne bucură foarte mult această iniţiativă a Colegiului Tehnic Mihai Viteazu şi observăm din ce în ce mai mult implicarea şi conştientizarea elevilor şi a publicului în ceea ce priveşte păstrarea mediului curat”, a declarat Dorel Dume director tehnic ABA Crişuri.

Se pare că acţiunea a fost una cât se poate de reuşită, elevii reuşind să umple sacii aduşi cu pungi, hârtii şi pet-uri aruncate pe malul Crişului. Această igienizare nu este singulară, pe viitor fiind programate şi alte acţiuni de acest gen.

P.C.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !