Acțiuni ale pompierilor bihoreni

Acțiuni ale pompierilor bihoreni
Luni, 5 septembrie, un incendiu a avut loc în localitatea Dernișoara, iar altul în Tinca. De asemenea, și pompierii orădeni au avut marți, 6 septembrie, o intervenție pe strada Horea. 

Luni, 5 septembrie, echipajele Detașamentului de Pompieri Marghita au primit un apel care semnala un incendiu produs într-o gospodărie din Dernișoara. Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă la șura aflată în flăcări, lichidând incendiul în aproximativ 50 de minute, după care au acţionat timp de o oră şi 15 minute pentru căutarea eventualelor focare ascunse şi îndepărtarea efectelor negative ale evenimentului. Ofiţerul de Informare şi Relaţii Publice, Căpitanul Camelia Roşca, a transmis că probabila cauză a incendiului a fost autoaprinderea plantelor furajere, care s-a soldat cu arderea a circa 3,5 tone de fân şi a acoperişului şurii, pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi. Forţele de intervenţie au împiedicat propagarea flăcărilor la locuinţă şi la acareturile aflate în apropierea construcţiei afectate de incendiu, salvând astfel bunurile din jur.

inc Dernisoara 2

Tot luni, 05 septembrie 2016, un alt incendiu a avut loc în Tinca. În jurul orei 13.40, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Tinca au fost mobilizaţi în localitatea Lăzăreni, unde au stins incendiul izbucnit la un tractor, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric. Flăcările au afectat patru anvelope şi cinci metri liniari conductori electrici.

În dimineaţa zilei de marţi, 06 septembrie 2016, în jurul orei 07.30, pompierii din Oradea au avut și ei de lucru. O creangă a fost doborâtă de vântul puternic peste un autoturism de pe strada Horea. Parbrizul si capota au fost avariate. Detaşamentului 1 Oradea a intervenit să îndepărteze creanga.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase