Acţiuni preventive de succes

Acţiuni preventive de succes
BAILE FELIX – Acţiunea desfăşurată în staţiunea bihoreană, pe platoul de lângă Lacul cu Nuferi, de către poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, specialiştii Centrului Regional Oradea din cadrul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, poliţiştii de proximitate din Baile Felix şi specialiştii Centrului Judeţean de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor, pare că a avut efectul scontat.

Conform subcomisarului Ioana Indrieş, putătorul de cuvânt al IPJ Bihor, lumea a fost receptivă, s-a adunat în grupuri pe lângă poliţiştii implicaţi în proiectul desfășurat la Baile Felix, au comunicat cu aceştia, şi-au manifestat curiozitatea faţă de temele propuse şi au participat activ la toate acţiunile poliţiştilor.

 

Oamenii au participat activ la acţiunile poliţiştilor

 

Ba mai mult, chiar colegi din alte judeţe ai poliţiştilor s-au arătat încântaţi de aceste iniţiative, promiţând să ia exemplul şi să îl aplice în judeţele din care provin. Nici cei mici nu au fost excluşi din aceste acţiuni, dimpotrivă aceştia au fost implicaţi şi tentaţi să participe la numeroase concursuri de desen cu tematică preventivă, au răspuns la întrebările poliţiştilor şi au câştigat brăţări fluorescente cu mesaje preventive, brelocuri colorate şi multe accesorii pentru telefoanele mobile. „Vom continua aceste acţiuni şi în zilele care urmează, deoarece turiştii au găsit iniţiativa noastră ca pe ceva inedit, au rămas plăcut impresionaţi şi unii chiar au cerut pliante cu mesaje preventive pentru a le folosi la orele de dirigenţie” spune, mulţumită de rezultat, subcomisar Ioana Indrieş.

Alexandra Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase