Activitatea de cenzor devine importantă

ORADEA – Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, rolul cenzorului devine mai important în activitatea unei societăţi comerciale. CECCAR Bihor organizează în 2007 cursuri şi seminarii pentru cenzori.

„Potrivit Legii societăţilor comerciale modificate, societăţile comerciale au obligaţia de a-şi verifica propria activitate prin persoane competente desemnate în acest sens, rol ce îi revine cenzorului”, a declarat Mihai Chindlea, preşedintele Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) filiala Bihor. AStfel, CECCAR Bihor şi-a focalizat activitatea pe pregătirea cenzorilor. „Cenzor poate deveni orice expert contabil sau economist cu studii superioare cu o vechime de cel puţin cinci ani”, a precizat Chindlea.

Având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă, CECCAR a elaborat Standardul Profesional nr. 23 privind cenzoratul, care se adresează profesioniştilor contabili care îşi exercită mandatul legal de cenzor în societăţile comerciale.

Cursuri

În vederea organizării acţiunii de instruire, formare şi perfecţionare a pregătirii profesionale a cenzorilor, CECCAR Bihor, organizează în 2007 o serie de cursuri şi seminarii pe tema „Activitatea de cenzor în societăţile comerciale”. „În urma acestor cursuri şi seminarii – ce se vor desfăşura pe baza suportului de curs prevăzut în Standardul Profesional nr. 23 – se vor emite certificate de absolvire şi se vor actualiza legitimaţiile de cenzor”, a declarat preşedintele CECCAR Bihor.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase