Activități de voluntariat, stagiatură, internship și part time joburi pentru studenți

Reactualizat la:
2Comentarii
Activități de voluntariat, stagiatură, internship și part time joburi pentru studenți
Tot mai mulți absolvenți ajung să fie mai dezorientați când vine vorba de viitorul lor decât atunci când s-au înscris la facultate. Miercuri, 11 mai, studenții prezenți în Aula Magna a Universității din Oradea vor afla cum pot obține experiența cerută de angajatori.

Majoritatea vocilor acuză sistemul, fără să-și asume și propria vină. Pentru angajare, cei mai mulți angajatori cer experiență în domeniu, de aici rezultă și nemulțumirea studentului: „Cum să am experiență, dacă abia am terminat facultatea?”.

Răspunsul îl poate primi miercuri la conferința despre „Importanța Voluntariatului și a Stagiaturii”. Organizată de Asociația de Responsabilizare și Dezvoltare a Tineretului Oradea, împreună cu Asociația Firmelor Bihorene, alături de Senatul Studenților Oradea, manifestarea are scopul de a le arăta studenților cât de important este un stagiu de practică, precum și implicarea în activitățile de voluntariat.

Firmele prezente vor propune parteneriate

La conferință și-au anunțat prezența firme, precum: Escenomatica, Emerson, Alien Concept, Asociația Firmelor Bihorene, Partizan security, dar și altele.

Organizatorii anunță că la eveniment „se vor semna parteneriate între firme și studenți, al căror obiective sunt: organizarea de activități de voluntariat, stagiatură, internship și part-time joburi”, după cum menționează președintele Asociației de Responsabilizare și Dezvoltare a Tineretului Oradea, Barabaș Bernard Filip. Acesta poate fi contactat, pentru mai multe informații,  la nr: 0744935566, sau la adresa de email: Ardt.oradea@gmail.com

Beneficiile voluntariatului

Conform art. 10 alin (2) din Legea 78/2014, care reglementează voluntariatul, activitatea de voluntariat,„se consideră experienţă profesională şi/sau în specialitate, în funcţie de tipul activităţii, dacă aceasta este realizată în domeniul studiilor absolvite.” Orele de voluntariat sunt recunoscute ca și „vechime” în cartea de muncă.

Conform Art. 11 alin (1) din Legea 78/2014 „Voluntariatul se desfăşoară pe baza unui contract încheiat în formă scrisă, în limba română, între voluntar şi organizaţia gazdă.”

 

 



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor