După ce săptămâna trecută a organizat o conferinţă de presă, luni, 18 iulie, liderul Federaţiei Naţionale Ambulanţa, Gheorghe Chiş, a organizat o nouă conferinţă de presă, la care l-a chemat şi pe Nicolae Morgovan, liderul BNS.
Acuze cu jigniri
Scopul conferinţei a fost doar anunţarea faptului că Federaţia Ambulanţa nu mai organizează niciun miting, pe motiv că – a spus liderul naţional al federaţiei – „vine Corpul de Control” al Ministerului Sănătăţii.
Liderul nu a vrut să arate documente prin care să ateste câţi dintre sindicaliştii bihoreni şi câţi din ţară au semnat că sunt de acord şi susţin mişcarea de protest, pe care se pare că a demarat-o doar pentru că el are probleme de natură penală acum.
Întrebat de ziarişti în ce calitate a aflat că se va efectua un control al Corpului de Control, care de regulă face inspecţii neanunţate în cazuri delicate, liderul a încercat să explice că vrea să schimbe noua conducere fiindcă aceasta a decis să taie din salariile angajaţilor pentru sumele de bani primite necuvenit în anii trecuţi. Însă liderul sindical nu a recunoscut că, practic, aceşti bani au fost daţi angajaţilor în timpul fostei conduceri, nu a actualei.
De altfel, într-o înşiruire de acuze la adresa noii conduceri, cu jigniri la adresa ziariştilor pentru întrebările incomode, liderul nu a putut să spună de ce el, în calitate de lider naţional sindical, nu a făcut nimic pentru oamenii care îl plătesc, timp de un an întreg. „Am aşteptat să se acomodeze noua conducere”, a încercat să motiveze liderul naţional, care s-a declarat deranjat şi de faptul că ziariştii l-au întrebat de un anume cont special în care a reţinut, de câţiva ani, banii angajaţilor nesindicalişti de la Ambulanţă.
A făcut cont „secret”
Conform contractului colectiv de muncă, există o clauză prin care se pot reţine bani şi de la nesindicalişti pe perioada negocierii contractului colectiv de muncă, însă nu pe termen nelimitat.
Unul dintre angajaţi ne-a relatat ulterior că a fost dat afară din Federaţia Ambulanţa pentru că a îndrăznit să îşi exprime nemulţumirile faţă de liderul sindical Chiş. Însă chiar şi dat afară, tot i s-au reţinut bani (1%) lunar, din salariu, bani de care nu a beneficiat – spune angajatul – niciodată. Mai mult, conform informaţiilor primite de Jurnal bihorean, Bihon. Ro, dar şi de ziarişti de la alte publicaţii, liderul Chiş ar fi creat acest cont separat şi ar fi reţinut bani de la oameni fără acordul lor scris.
În plus, liderul naţional nu a reuşit să răspundă sau să arate acte nici referitor la banii primiţi de el la Ambulanţă, fără să figureze pe fişele de solicitări şi transport – conform unor surse J.b.
Gheorghe Chiş a motivat doar că are un act adiţional la contractul de muncă, ce îi permite să desfăşoare activităţi tehnice (să ducă maşinile la service), act ce îl poate scuti pe undeva de prezenţa lui, ca ambulanţier, în activitatea de urgenţă. Însă sursele J.b. spun că, deşi nu mai lucrează decât rar în domeniul urgenţei şi nu mai merge la cazuri medicale decât la nevoie, ca „a patra persoană”, a fost remunerat şi ar fi primit şi sporul cel mai mare. Conform ANI, liderul Chiş a primit anul trecut un salar lunar de peste 3.000 de lei, deşi în ultimii cinci ani ar fi mers doar de vreo 16 ori la lucru, în actvitatea medicală de urgenţă, ca ambulanţier, spun unele surse de presă.
În plus, el spune că mai încasează circa 1.000 de lei de la sindicat, fără să precizeze dacă aceşti bani îi ia doar de la filiala Bihor sau / şi de pe naţional.
Morgovan recunoaşte
Prezent la conferinţă, liderul BNS, Nicolae Morgovan, a părut iniţial că îl susţine pe liderul Federaţiei Ambulanţa. Ulterior, întrebat insistent de presă dacă mai este vreun caz similar în Bihor unde sindicatul, oricare ar fi el, ar fi reţinut bani de la nesindicalişti în cont separat, Morgovan a pomenit de fosta „Înfrăţirea”, fără să spună răspicat că şi acolo liderul a luat banii oamenilor nesindicalişti fără voia lor şi i-a pus într-un cont special. De altfel, la finele conferinţei, liderul BNS, Nicolae Morgovan, a mărturisit pentru J.b. și Bihon că regretă că a apărut o astfel de situaţie la Ambulanţa Bihor şi că totul s-ar fi putut rezolva amiabil, fără scandal în presă, mai ales că cititorii nu vor recepţiona decât o dezamăgire aflând că sunt probleme la SAJ Bihor.
Recent, J.b. a anunţat că sunt probleme financiare la Ambulanţa Bihor, dar că acestea ar putea fi rezolvate elegant, prin proceduri civile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!