Acuzaţiile pentru Vonea

Dintre acuzaţii se remarcă o promisiune de cinci mii de euro pentru jurista-şefă a Universităţii din Oradea.

Răzvan Vonea a fost reţinut, pe 8 iulie, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, fiind acuzat de trafic de influenţă, luare şi dare de mită, cumpărare de influenţă şi abuz în serviciu.

Cea mai „bănoasă” acuză este că i-ar fi oferit Ramonei Bacter, jurista şefă a Universităţii din Oradea, suma de 5.000 de euro pentru ca aceasta să îşi exercite influenţa asupra unui funcţionar din Ministerul Educaţiei cu atribuţii în desemnarea preşedinţilor la examenul de bacalaureat.

Vonea mai este acuzat că ar fi primit de la Bacter 100 de euro, un wisky şi un pachet de cafea, lăsând-o să creadă că va „aranja” cu profesorul Benţe de la Facultatea de Ştiinţe Economice Oradea un examen pentru sora Ramonei Bacter.

Şi tot de la Bacter, Vonea ar mai fi primit o sută de euro ca să promoveze un elev de la „Şaguna” care nu frecventase cursurile. Acuzele de abuz în serviciu constau în faptul că Vonea ar fi presat profesorii să promoveze şi alţi elevi de la „Şaguna”.

Iar darea de mită constă în faptul că Vonea ar fi dat 100 de euro respectiv 300 de lei la două şefe de comisie pentru ca ele să o avantajeze, la examenul de grad din 29 mai, pe profesoara Negruţiu Dora.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !