Adăpost pentru nevoiaşi

Adăpost pentru nevoiaşi
HUNEDOARA – Adăpostul de urgenţă aflat pe strada Popa Şapcă a devenit neîncăpător pentru cei care nu au un acoperiş pe timp de noapte.

Acesta a fost iniţial proiectat pentru 20 de persoane nevoiaşe, iar prin transformarea unor încăperi poate adăposti 28 de oameni ai străzii. „De multe ori sunt nevoiţi să stea doi într-un pat. Hunedoara este un oraş cu multe probleme sociale, la care uneori cu greu putem face faţă”, spune Lenuţa Germeniuc, director Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Hunedoara. Pentru rezolvarea acestui fapt, edilii municipiului au în proiect, pe acest an, reabilitarea unui spaţiu aflat în fosta unitate militară din Hăşdat. „Proiectul a fost câştigat anul trecut şi vine pentru a completa cerinţele din cadrul locaţiei pe care o avem. Acesta a fost singurul spaţiu adecvat ca dimensiuni pentru a corespunde cerinţelor UE”, afirmă Nicolae Schiau, primarul municipiului Hunedoara.

 

Reabilitarea va costa 7,5 miliarde de lei, fiind finanţată de Ministerul Muncii, Direcţia de Asistenţă Socială şi Consiliul Local. „Au început negocierile cu o firmă de construcţii, iar de la semnarea contractului, în 3 luni sperăm să putem finaliza proiectul”, spune Ioan Nimu, consilier financiar în cadrul primăriei. Noul adăpost va putea „găzdui” prin selecţie 50 de persoane, oferind servicii de deparazitare, duş, schimbarea hainelor şi o masă. „Ideal este să-i putem strânge pe toţi oamenii străzii. Din păcate mulţi nu au acte de identitate şi atunci trebuie luaţi în evidenţă pentru a deţine documente care să ateste că nu au putut găsi un loc de muncă. Noi încercăm să-i integrăm social pe cei care nu au posibilităţi financiare, nu să încurajăm lenea”, conchide Lenuţa Germeniuc.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !