ADI, varianta mai profitabilă pentru cuplarea la gaz

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
1Comentariu
ADI, varianta mai profitabilă pentru cuplarea la gaz
© Foto: agentianewsbihor
Primăriile pot face direct contract cu Transgaz pentru a beneficia de un sistem de distribuție gaze naturale. O pot face independent, și costurile nu sunt neglijabile, sau grupându-se în cadrul Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitare.

Ioan Mang, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor recomandă ca primăriile să se organizeze în Asociații de Dezvoltare Intercomunitare în perspectiva dezvoltării alimentării cu gaze în judeţ. Afirmaţia a fost făcută în cadrul unei întâlniri organizate la Beiuş pe această temă, la care au participat primarii din: Nucet, Căbești, Holod, Tinca, Pocola, Remetea, Curățele, Drăgănești, Budureasa, Finiș, Tărcaia, Lunca și Nojorid, dar și deputatul Gheorghe Bogdan.

Consiliul Judeţean a fost reprezentat de: Adrian Simon, consilierul Președintelui, Vasile Bimbo, consilier la Institutia Arhitectului Șef, Poti Csaba, director al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte Bihor. Consilierul judetean originar din Beiuş, Stela Babău a participat, de-asemenea, la întânire.

Întâlnirea a deschis cea de-a doua ediţie a Târgului Toamnei de la Beiuş şi face parte dintr-o serie de astfel de întâlniri pe care CJ Bihor le-a programat să aibă loc cu primarii şi parlamentarii Bihorului pentru a pregăti întâlnirea cu reprezentanţii Transgaz de luna viitoare.

Gruparea primăriilor în ADI nu este o condiție obligatorie, viitorii beneficiari pot solicita construirea unui sistem de distribuție gaze naturale și fără să devină membri într-o astfel de structură.

Avantajul înfiinţării ADI în acest scop este costul mult mai mic. Discuţiile pe tema gazelor naturale vin în contextul în care Societatea Națională de Transport de Gaze Naturale Transgaz S.A. Mediaș a înaintat către Consiliul Județean Bihor o propunere a planului de dezvoltare a infrastructurii de transport gaze naturale pentru județul Bihor, ca urmare a faptului că a apărut un ordin în vigoare din acest an privind modificarea și completarea Codului rețelei pentru Sistemul național de transport al gazelor naturale, care permite primăriilor să facă contract direct cu Transgaz.

Faptul că legislativul județean și-a prezentat dorința de a sprijini primăriile reprezintă un pas foarte important pentru dezvoltarea alimentării cu gaze naturale a Bihorului, consideră deputatul Gheorghe Bogdan.

„Chiar dacă efortul financiar pe care îl presupune realizarea acestui obiectiv este unul consistent, eu vă îndemn să nu vă descurajați deoarece pot fi atrase fonduri europene și/sau fonduri guvernamentale în acest sens. Investiția este, pe termen lung, una foarte avantajoasă”, a pledat parlamentarul în faţa primarilor.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor