Adina Laura Achim, declarată de ONU „Campion al Schimbării”

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
1Comentariu
Adina Laura Achim, declarată de ONU „Campion al Schimbării”
Decizia a fost luată după ce organizaţia a verificat cunoştinţele, dedicaţia şi caracterul celor aflaţi în competiţie. Au fost mii de candidaturi.


Jurnal bihorean: Cum ai ajuns să fii în atenţia acestui organism?

Adina Laura Achim: De ani de zile urmăresc activitatea ONU şi m-am intersectat cu reprezentanţii acestei organizaţii în diferite locuri din lume, unde am lucrat împreună la proiecte care au avut ca obiectiv principal apărarea drepturilor fundamentale ale omului şi promovarea progresului social. În Florida am aflat de Entitatea ONU pentru egalitatea de gen şi emanciparea femeilor, cunoscută drept UN Women, şi am decis să-i contactez, cu intenţia de-a afla cum mă pot implica. Cum aveam o largă experienţă în jurnalism, articolele mele de teorie politică feministă fiind uşor de accesat în Statele Unite, m-au întrebat dacă aş dori să particip într-un program internaţional numit „UN Women – Champions for Change”, prin care se căutau la nivel global tineri pasionaţi de promovarea drepturilor femeilor şi egalitatea de gen. Desigur că m-am înscris în program, alături de alte câteva mii de tineri, iar în două săptămâni am aflat că am rămas 4.000 de candidaţi, care am fost înscrişi într-o competiţie acerbă ce a durat timp de o lună, în care ne-au fost verificate cunoştinţele, dedicaţia şi caracterul.

Practic, în luna respectivă am avut de realizat diferite obligaţii din domeniul cercetării, jurnalismului şi relaţiilor publice, după care am fost selectaţi 170 de Campioni pentru anul 2016- 2017. După câştigarea titlului de Campion, am început să lucrez la un proiect cu UN Women pentru promovarea drepturilor femeilor. Programul meu are în atenţie organizaţiile neguvernamentale, grupurile, asociaţiile şi fundaţiile care desfăşoară programe care vizează eliminarea discriminării de gen şi lupta pentru drepturile femeilor în România şi Orientul Mijlociu. Am insistat pentru România, fiindcă sunt româncă, şi dacă există posibilitatea ca ONG-urile noastre să obţină susţinere financiară şi ajutor tehnic de la o organizaţie internaţională, desigur că voi lupta pentru ele.

J.b.: Care sunt criteriile pe baza cărora se fac nominalizarile?

A.L.A.: În etapa iniţială se caută candidaţi cu un CV puternic, care au experienţă şi rezultate concrete în aria de operare a UN Women. Experienţa în jurnalism şi relații publice oferă un avantaj clar. În faza de competiţie, cei cu idei originale, care sunt dinamici şi activi în promovarea iniţiativelor organizaţiei, au şanse să se califice mai departe. Dacă candidatul ajunge în faza de competiţie, trebuie să înţeleagă că programul devine deosebit de alert, iar diversificarea sarcinilor creşte constant. În ultima etapă, cea de Campion, ţi se alocă un mentor care este un fost Campion şi care, împreună cu specialistul UN Women, te va îndruma în realizarea anumitor sarcini. În această etapă lucrezi la un proiect real, care îţi va aduce beneficii personale, cum ar fi expunerea muncii tale la o scară globală, realizată dintr-un public de 1 milion de persoane care sosesc din 190 de ţări, dar şi șansa de a lucra cu 17.000 de experţi. Pe de altă parte, beneficiile oferite organizaţiilor selectate sunt incredibile: UN Women le acordă suport tehnic şi financiar, dar şi expunere internaţională.

J.b.: În ce a constat activitatea ta?

A.L.A.: În etapa de concurs, m-am înscris în două grupuri: cel care se ocupa cu acţiunile de promovare a organizaţiei, unde am avut de scris articole pentru pagina online Empower Women şi unde am promovat proiectele în curs de desfăşurare prin diferite metode, atât online cât şi offline, şi în grupul de business development, unde am lucrat la clădirea legitimităţii brandului UN Women şi Empower Women, prin identificarea unor noi organizaţii, grupuri şi asociaţii care ar putea fi de interes pentru UN Women, şi am evaluat potenţialul viitorilor membri.

J.b.: Pentru ce ai primit titlul?

A.L.A.: Titlul este mai degrabă rezultatul unei munci care s-a extins de-a lungul anilor; fără experienţa din trecut nu aş fi putut participa în acest proiect. În ceea ce priveşte concursul, analiza cantitativă şi calitativă a performanţelor mele a arătat că am avut sute de contribuţii de calitate, care m-au împins în faţa competiţiei şi mi-au conferit titlul de Campion.

J.b.: Din poziţia de Campion al Schimbării, prin UN Women, intenţionezi să te implici în susţinerea organizaţiilor non-guvernamentale, asociaţiilor de femei, coaliţiilor femeilor de afaceri şi a grupurilor înregistrate care reprezintă şi apără drepturile femeilor?

A.L.A.: Cu toate că situaţia şi statutul femeilor din România s-au ameliorat din 1989, progrese semnificative fiind înregistrate în îmbunătăţirea egalităţii între sexe şi în creşterea nivelului de educaţie, unele probleme încă persistă. Violenţa domestică, discriminarea femeilor la locul de muncă, hărţuirea şi lipsa unui sistem de protecţie social funcţional au un impact negativ la nivelul întregii societăţi. Deşi egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi este integrată în Strategia naţională, realitatea ne dovedeşte contrariul, situând femeia pe o poziţie inferioară bărbatului. Un exemplu concret – violenţa în familie. Anual, în jur de 30 de mii de femei depun plângere împotriva unor forme de abuz, dar doar 7% dintre ele primesc ajutorul necesar. UN Women doreşte să identifice organizaţiile non-guvernamentale, asociaţiile de femei, coaliţiile femeilor de afaceri şi grupurile înregistrate care reprezintă şi apără drepturile femeilor. O atenţie deosebită va fi acordată instituţiilor care desfăşoară proiecte naţionale şi internaţionale în acest domeniu. Instituţiile interesate mă pot contacta direct pe Facebook, unde le voi acorda informaţii suplimentare.

J.b.: Îţi mulţumesc pentru timpul acordat şi pentru că am cunoscut un om atât de implicat şi determinat ca tine.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor