Adjunctul RAR Bihor, arestat preventiv

64Comentarii
Adjunctul RAR Bihor, arestat preventiv
Directorul adjunct al RAR Bihor a fost arestat preventiv, fiind învinuit că ar fi luat mită pentru înmatriculări.

Procurorii DNA Oradea îl cercetează penal pe Mihai Domocoş, director adjunct al R.A.R. – Reprezentanţa Bihor, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită în formă continuată. În comunicatul emis de DNA se arată că ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori s-a bazat pe următoarea stare de fapt: „În perioada 2010 – 2011, inculpatul Domocoş Mihai, în calitate de funcţionar cu atribuţii de control în cadrul Registrului Auto Român – Reprezentanţa Bihor, a pretins şi primit diferite sume de bani de la mai multe persoane, în vederea programării imediate pentru verificare a autovehiculelor la R.A.R. Bihor, a verificării şi omologării acestora în vederea înmatriculării în circulaţie, prin eludarea totală sau parţială a taxei de poluare (taxă de primă înmatriculare). Eludarea taxei de poluare se realiza prin înmatricularea unor autovehicule pe numele unor persoane cu handicap care sunt scutite, prin lege, de plata unei astfel de taxe”, transmit procurorii anti-corupţie.

Pe 20 ianuarie, inculpatul Domocoş Mihai a fost surprins în flagrant după ce a primit de la un denunţător suma de 100 euro pentru a-l sprijini să omologheze un autoturism în regim de urgenţă şi cu plata unei taxe de poluare mai mici, cât şi pentru a-l ajuta pe denunţător să omologheze în mod fraudulos un alt autovehicul pe numele unei persoane cu handicap cu consecinţa înmatriculării fără plata acestei taxe. Inculpatului Domocaş Mihai i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile penale, fiind reţinut în aceeaşi zi pentru 24 de ore. Iar pe 21 ianuarie, Tribunalul Bihor a dispus arestarea preventivă a inculpatului Domocaş Mihai pe o perioadă de 15 zile. Faţă de această decizie, Direcţia Naţională Anticorupţie a declarat recurs, solicitând în continuare arestarea pe 29 de zile. Recursul va fi judecat azi la Curtea de Apel Oradea.

Doi învinuiţi civili

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. – Direcţia Generală Anticorupţie.

La rândul ei, DGA Bihor arată că ancheta a pornit de la autodenunţul persoanei civile C.P.P., care a şi contribuit la organizarea flagrantului. Ulterior realizării flagrantului, în baza ordonanţelor de delegare şi a autorizaţiilor emise de Tribunalul Bihor au fost efectuate percheziţii atât la sediul R.A.R. – Reprezentanţa Bihor, cât şi la domiciliile învinuiţilor M.D.M. şi C.P.P., persoane suspectate de trafic de influenţă în formă continuată, ca intermediari ai mitei între proprietarii autoturismelor şi şefii RAR Bihor.

Faţă de învinuitul M.D.M., procurorul de caz a dispus prin ordonanţă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 zile.

C.H.

Ile: „Nu stiu daca a luat…”

Pe urmele lui Curpas…



64Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor