Admite nivel ridicat de contestatii

6Comentarii
Admite nivel ridicat de contestatii
Adjunctul Direcţiei Economice spune că se înregistrează un nivel ridicat de contestaţii la taxarea faţadelor.

Tanase Miculescu, reprezentant al Direcţiei Economice din Primarie în cadrul Comisiei pentru analiza contestaţiilor privind taxa specială pentru fatadele din Centrul Istoric, apreciază că s-au depus destule contestaţii.

„Înregistrăm un nivel relativ ridicat de contestaţii, circa o sută de la persoane fizice plus încă zece de la persoane juridice. Lucrurile nu sunt foarte clar înţelese de către unii proprietari. Unele contestaţii vin de la cetăţeni care consideră că proprietăţile lor sunt întreţinute. Sunt însă şi persoane care înţeleg şi aprobă acest demers, peste o sută conformându-se deja la plată”, ne-a declarat Tănase Miculescu. Adjunctul Direcţiei Economice ne-a mai confirmat că o altă categorie de contestaţii vin de la orădeni care au proprietăţi spre curtea interioară.

„Noi am considerat că având corp comun cu clădirea ce are faţadă, toate proprietăţile cresc în valoare odată cu reabilitarea. E vorba de un acord de voinţă. Excepţie fac proprietăţile din curţile comune care nu au niciun perete comun cu clădirea de la stradă”, spune Miculescu. Întrebat dacă în astfel de situaţii nu ar fi fost mai nimerit ca pentru proprietarii din interior supra-taxa să fie de 50% sau în alt procent, Miculescu ne-a răspuns că textul HCL nu a prevăzut aşa ceva.
Cât priveşte informarea cetăţenilor privind remedierile agreate de municipalitate, Miculescu precizează:

„Există un sumar de lucrări ce ar trebui realizate de către fiecare proprietar al imobilelor, într-o fişă descrisă de către firma de urbanism şi la care se alătură poza clădirii. Urbanismul studiază posibilitatea valorificării rezultatelor acestui studiu”.

Facilităţi vs. supra-taxă

Adjunctul Direcţiei Economice mai subliniază că „municipalitatea nu urmăreşte prin această taxă specială creşterea veniturilor ci motivarea proprietarilor de a-şi reabilita faţadele”. În această idee, Miculescu aminteşte că Primăria asigură facilităţi importante pentru cei care se conformează: scutirea de impozitul pentru clădire pe cinci ani, împrumuturi cu dobândă mică pentru reabilitare, eliberarea gratuită a autorizaţiilor de construcţie şi scutirea de avize de la Comisia de Cultură de la Cluj Napoca.

La rândul ei, Lucia Iacob, şef al Instituţiei Arhitectului Şef din cadrul Primăriei, anunţă că proprietarii clădirilor din Centrul Istoric vor primi certificate de urbanism cu remediile recomandate.

„Dorim ca în loc de fişă să dăm proprietarilor vizaţi direct certificatul de urbanism care să prevadă remedierile necesare. Simplificăm astfel procedura şi eliminăm posibile neînţelegri sau erori la completarea certificatului de urbanism”, ne-a declarat Lucia Iacob.

C.H.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor