Adolescent de 16 ani arestat după ce a furat două mașini

De Costel Demian
Reactualizat la:
5Comentarii
Adolescent de 16 ani arestat după ce a furat două mașini
Polițiștii bihoreni au prins un tânăr de 16 ani care este bănuit că a furat două autoturisme și apoi le-a abandonat. 

Băiatul, în vârstă de 16 ani, din comuna Sâniob, este bănuit de comiterea infracţiunilor de furt calificat în scop de folosinţă şi conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

Potrivit comisarului IPJ Bihor, Alina Dinu, tânărul „este bănuit de poliţiştii bihoreni că în noaptea de 6 spre 7 aprilie a.c., ar fi sustras două autoturisme, unul din comuna bihoreană Holod şi unul din municipiul Oradea, pe care, după ce le-ar fi condus fără a poseda permis de conducere, le-ar fi abandonat”.

Mașini cu cheia în contact

Adolescentului i-a fost ușor să ia cele două autoturisme deoarece ambele aveau cheia în contact. Primul furt a fost reclamat de un bărbat din comuna Holod, acesta declarând că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul parcat în fața casei. Totodată, acesta a precizat că autoturismul avea portierele neasigurate și cheia se afla în contact.

După ce a abandonat autoturismul tânărul a furat o altă mașină care se afla parcată în curtea unui service din comuna Tulca. Ambele autovehicule au fost găsite abandonate, unul în Sâniob, iar al doilea între localitățile Holod și Dumbrava. Acestea au fost recuperate şi restituite proprietarilor.

„În urma continuării cercetărilor, vineri, 7 aprilie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale l-au reţinut pe bihoreanul de 16 ani pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, iar sâmbătă, 8 aprilie, cel în cauză a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi la Judecătoria Oradea, cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 20 de zile”, mai precizează comisarul Alina Dinu.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor