Adolescenţa, dintr-o altă perspectivă

De Crina Dobocan
Reactualizat la:
1Comentariu
Adolescenţa, dintr-o altă perspectivă
Liceul ,,Don Orione’’ le arată tinerilor că adolescenţa poate să fie plină de eleganţă, bun simţ şi diplomaţie.

Adolescenţa a fost întotdeauna percepută ca o perioadă de stres, instabilitate emoțională şi de manifestări ciudate. De aceea, de multe ori este o adevărată provocare pentru părinţi și profesori să relaţioneze eficient cu adolescenţii. Această etapă de vârstă reprezintă perioada de tranziţie dintre copilărie şi vârsta adultă, fiind considerată cea mai importantă etapă în formarea personalităţii unui individ.

Pentru a le arăta elevilor o altă perspectivă asupra adolescenţei, Liceul Don Orione din Oradea, prin Consiliul Şcolar al Elevilor, în colaborare cu Clubul Sportiv ,,Exclusive Dance” şi Teatrul de Copii, organizează în data de 29 ianuarie, de la ora 18:00, la Teatrul „Regina Maria” o ,,Serată în stil vienez”.

„<> are ca obiectiv prezentarea adolescenței dintr-o altă perspectivă, cea a eleganței, bunului simț și diplomației, iar protagoniștii vor fi elevii liceului nostru”, afirmă directorul Liceului „Don Orione”, prof. Alexandru Stoica.

De altfel, psihologul şcolar Ioana Drugaș crede că o provocare a societăţii moderne este reprezentată de promovarea diversităţii şi pluralismului, conducând astfel adolescenţii spre posibilitatea de a alege dintr-o multitudine de alternative în ceea ce priveşte stilul de viaţă, sistemul de valori, comportamentele sau atitudinile.

,,Deciziile luate la vârsta adolescenţei, dar şi interacţiunile pe care le dezvoltă sau sprijinul pe care cei din jur îl oferă, pot conduce adolescenţii spre adoptarea unui stil de viaţă raţional şi sănătos. Valorile acestui stil de viață îl urmărim prin organizarea <>”, a anunţat Ioana Drugaş.

În cadrul spectacolului vor avea loc momente de teatru pregătite de elevii-actori de la Teatrul de copii Oradea, sub coordonarea actorului Șerban Borda, iar campionii naţionali, antrenați de Florin Culda și Veszi Oana, de la Clubul Sportiv ,,Exclusive Dance”, vor încununa eleganța evenimentului prin frumusețea unor coregrafii selecte. Evenimentul se adresează întregii comunități bihorene, atât copiilor, cât și adolescenților, atât părinților, cât și profesorilor, dorind să transmită modele de conduită și atitudini demne de urmat la vârsta adolescenței, dar nu numai.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor