Adopţii uşurate şi concediu de acomodare

Adopţii uşurate şi concediu de acomodare
Persoanele care adoptă copii vor beneficia de un concediu de acomodare de maxim un an de zile și o indemnizație lunară de 1.700 lei pe perioada acestui concediu.

Concediul se acordă oricăruia dintre soții familiei care adoptă un copil peste 2 ani, dacă realizează venituri supuse impozitului pe venit.

Militantă pentru uşurarea procedurii de adopţie, deputatul Florica Cherecheş salută normele adoptate de Guvern pentru aplicarea Legii 57/2016, acte normative ce simplifică procedura adopţiei., prin reducerea birocraţiei. 12 formulare obligatorii au fost eliminate iar 4 au fost simplificate.

Prin noile reglementări, a fost flexibilizată procedura de potrivire inițială între copiii adoptabili și familiile atestate, care se va realiza direct la nivel județean sau online, prin intermediul Registrului Naţional de Adopţii (RNA). Raportul de evaluare al adoptatorilor va fi disponibil online în RNA, eliminându-se astfel nevoia de a contacta, solicita și transmite acest document prin poștă între cele două DGASPC implicate în potrivirea respectivă. Familiile adoptatoare vor depune mai puține documente pentru soluționarea cererii de evaluare. Recomandările de la locul de muncă nu mai sunt solicitate.

Modificările prevăd și posibilitatea adoptării copiilor ai căror părinți sau rude care au putut fi găsite declară că nu doresc să se ocupe de copil, însă, ulterior, refuză să semneze declarațiile care ar permite declararea ca adoptabil a copilului. Tot astfel, atunci când părinții și rudele copilului de până la gradul al patrulea nu sunt găsite după o perioadă de 6 luni de la instituirea măsurilor de protecție specială, vor putea fi demarate procedurile de adopție.

Modificările prevăd și eliminarea termenului de 2 ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil, acesta fiind valabil până la încuviințarea adopției sau până ce copilul împlinește vârsta de 14 ani. Pe de altă parte, valabilitatea atestatului de familie adoptatoare este prelungită de la un an la 2 ani.

60.000 de copii abandonaţi

În cazul adopțiilor internaționale, termenul în care un copil va fi declarat eligibil pentru adopție internațională, se reduce de la doi ani la doar un an de la deschiderea procedurii.

„Toate aceste modificări au menirea de a crește numărul copiilor care ajung să se bucure de dragostea și grija unei familii iar numărul copiilor abandonați din sistem, constant în jurul valorii de 60.000 în ultimii ani, să scadă simțitor”, transmite Cherecheş.

La 30 iunie 2016, în Registrul Național pentru Adopții erau înregistrați 3.250 copii adoptabili, din care 2.716 erau eligibili pentru adopție națională, iar restul pentru adopție internațională. De asemenea, 1.800 familii erau atestate pentru adopție națională și alte 81 pentru adopție internațională.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor