Adrian Alexandrescu la a treia finală de World League

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
Adrian Alexandrescu la a treia finală de World League
Arbitrul orădean Adrian Alexandrescu are parte de cel mai bun an din carieră.

În decurs de mai puţin de o lună, arbitrul orădean Adrian Alexandrescu a condus finalele la două competiţii majore, Champions League „Final Six” şi FINA World League „Super Final”. O veritabilă performanţă şi un semn de apreciere din partea Ligii Europene de Nataţie (LEN) şi al Federaţiei Internaţionale de Nataţie Asociaţie (FINA).

Turneul final al Ligii Mondiale s-a desfăşurat la Huizhou, un oraş din China cu 4,6 milioane de locuitori. Competiţia poloistică a reunit la start 8 echipe calificate după faza grupelor, care s-au duelat în bazin pentru premii totale de circa 500.000 de dolari, câştigătoarei revenindu-i o „felie” de 150.000 dolari.
Pentru Adrian Alexandrescu, a fost a treia finală de World League, după cele conduse în 2013 şi 2015. De data aceasta a făcut pereche cu italianul Daniele Bianco, iar Serbia şi-a adjudecat pentru a zecea oară trofeul după victoria cu 10-6 în faţa Statelor Unite ale Americii.

„A fost ca şi o mini-Olimpiadă având în vedere că 7 din cele 12 echipe calificate la Rio au fost prezente în China. Au fost meciuri de calitate şi se constată o creştere mare a naţionalelor SUA, Greciei şi Japoniei. Meciurile mi-au ieşit foarte bine şi mă bucur că am avut parte de o nouă finală”, ne-a declarat Adrian Alexandrescu.

Clasament final: 1. Serbia, 2. SUA, 3. Grecia, 4. Italia, 5. Australia 6. Japonia, 7. Brazilia, 8. China.
MVP-ul turneului a fost ales Branislav Mitrovic (Serbia), golgeter Toni Azevedo (SUA), iar cel mai bun portar a fost desemnat Konstantinos Flegkas (Grecia).

Pregătiri pentru Rio

Următorul pas ar putea fi finala la Jocurile Olimpice din Brazilia. „Ar fi prea frumos să primesc şi finala de la Rio! Este ţinta maximă şi o să fac tot posibilul”, spune reputatul arbitru orădean.
Până la Rio, Alexandrescu va arbitra în 9 iulie un meci amical între Ungaria şi Brazilia, iar din 11 iulie va oficia la turneul feminin de polo „Ben Cup”, programat tot la Budapesta. În 3 august se va îmbarca în avionul cu destinaţia Rio de Janeiro.

În noiembrie va reveni în Asia, deoarece a fost invitat pentru a doua oară consecutiv să conducă meciuri la Jocurile Asiatice programate la Tokio (Japonia).

FINALE IMPORTANTE ARBITRATE

World League 2013: Serbia – Ungaria 12-7

World League 2015: Serbia – Croaţia 9-6

Campionatul European 2014: Ungaria – Serbia 7-12

Champions League 2016: Jug – Olympiacos 6-4

World League 2016: Serbia – SUA 10-6



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase