Adrian Cocoana isi va petrece sarbatorile in inchisoare

De B.A.M.
Reactualizat la:
Adrian Cocoana isi va petrece sarbatorile in inchisoare
Adrian Cocoană a fost condamnat definitiv de magistraţii Curţii de Apel Craiova la patru ani de închisoare cu executare după ce, în 2008, a lovit mortal, cu Ferrari-ul pe care îl conducea, un tânăr care mergea pe trotuar, împreună cu prietena lui, pe Calea Aradului din Timişoara.

Avocatul mamei victimei, Florin Kovacs, a declarat pentru www.tion.ro că decizia magistraţilor Curţii de Apel Craiova a fost îndelung aşteptată de familia victimei. „Este o decizie mult aşteptată, obţinută cu mari sacrificii, ştiţi cât a trebuit să luptăm pentru decizia asta. Mă bucur că am reuşit să demonstrăm că în România mai există justiţie”, a spus Kovacs.

El a mai precizat că decizia este „potrivit legii” şi că Adrian Cocoană va fi încarcerat în cel mult două-trei zile. Vă reamintim că, în august 2008, după o depăşire în viteză pe Calea Aradului din Timişoara, Adrian Cocoană, care se afla la volanul unui Ferrari, a lovit un taxi şi a fost proiectat pe trotuar, unde l-a accidentat mortal pe Lucian Reja, un tânăr care se plimba împreună cu prietena lui.

Citeste si: Cocoana si avocatii il fac vinovat pe taximetrist

Citeste si: Tribunalul Dolj: 4 ani de inchisoare cu executare pentru Cocoana

Citeste si: Adrian Cocoana a fost condamnat la inchisoare pentru ucidere din culpa si fuga de la locul accidentului

Citeste si: Sentinta amanata in cazul lui Adrian Cocoana



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !