Adrian Dume şi Anca Banda și-au recunoscut faptele

3Comentarii
Adrian Dume
Adrian Dume
Adrian Dume şi Anca Banda au recunoscut acuzaţiile pe care le-au adus procurorii DNA Oradea.


Fostul director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPC) Bihor, Adrian Dume, şi Anca Banca, directoarea Casei de Cultură din Beiuş, şi-au recunoscut, la termenul de judecată de săptămâna trecută, faptele care le sunt imputate de procurorii DNA Oradea.

Astfel, procesul se va judeca după procedura simplificată, iar la pronunţarea sentinţei cei doi inculpaţi vor beneficia de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute pentru faptele de care sunt acuzaţi. În acelaşi dosar este judecat şi George-Horia Fărăianu, consilier personal al primarului comunei Holod, care însă îşi susţine nevinovăţia în faţa instanţei.

Adrian Dume, alături de Anca Banda şi George Fărăianu, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Oradea, la începutul lunii februarie, pentru infracţiuni de abuz în serviciu, tentativă de abuz în serviciu şi instigare la fals – în cazul lui Dume, respectiv pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (Anca Banda şi George Fărăianu).

Concret, Dume este acuzat că, beneficiind de ajutorul celorlalți doi inculpați, a aprobat şase proiecte, fără ca documentaţia lor să fie supusă dezbaterii Comisiei de Selecţionare a Proiectelor din cadrul Centrului, iar sumele de bani, cuprinse între 6.000 lei și 30.000 lei, au fost alocate de acesta fără a avea în vedere vreun criteriu sau mod de calcul şi că o parte dintre documentele justificative, respectiv tabelele nominale ce conțineau datele unor persoane care ar fi fost premiate cu ocazia desfășurării evenimentelor culturale în baza cărora Centrul a efectuat plăţile, au fost întocmite în fals.

„O parte a documentelor justificative, respectiv facturile privind efectuarea unor servicii și chitanțele aferente, reprezintă documente ce nu au legătură cu evenimentele culturale finanțate, fiind folosite pentru obținerea în mod fraudulos a finanțării de la instituția mai sus menționată,
– aceste documente, împreună cu mai multe acte financiar – contabile au fost prezentate inculpatului Dume Dumitru-Adrian, care, deşi cunoştea caracterul fals ori fraudulos al acestora, a dispus prin aplicarea stampilei «bun de plată» şi a semnăturii decontarea sumelor prevăzute în contracte. În cazul unui alt proiect, activitatea infracțională a inculpatului Dume Dumitru Adrian a fost întreruptă de procurorii anticorupție, care, la data de 07.11.2013, cu ocazia percheziției efectuate la sediul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, au ridicat contractul în original, încheiat cu președintele unei fundații”, au arătat procurorii DNA.

Prejudiciul total cauzat CJCPC Bihor în legătură proiectele finanţate, ce fac obiectul cauzei, se ridică la suma de 116.000 lei.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor