Adrian Tărău s-a întors la Oradea

10Comentarii
Adrian Tărău s-a întors la Oradea
ORADEA – Omul de afaceri orădean Adrian Tărău, fiul fostului prefect PSD de Bihor Aurel Tărău, arestat în 2001 de fostul procuror Alexandru Lele sub acuzaţia de implicare în contrabandă cu produse petroliere, s-a întors în România după cinci ani de exil autoimpus.

Adrian Tărău a fost în prima  jumătate a lunii iulie la Oradea, într-o vizită la părinţi. Tărău junior susţine că, oficial, a fost absolvit de orice vină în dosarele deschise pe numele lui, singurele probleme fiind cele cu duşmanul său declarat, fostul procuror Alexandru Lele, iniţiate chiar de fiul fostului prefect.

“Nu voi renunţa să mă lupt cu el, mai ales când ştiu că am dreptate. Va trebui să răspundă pentru ceea ce a făcut. Mi-a cerut funcţie pentru a mă pune în libertate, iar cunoscuţilor mei sume imense de bani”, a spus Tărău.

Afaceristul susţine că Lele ştie că s-a întors, însă refuză o confruntare directă. “Ştie foarte bine că sunt aici, dar nu mai zice nimic, nici măcar în gazeta la care lucrează. Îi displace faptul că nu mă mai poate face fugar”, a mai spus Tărău.

Adrian Tărău a intrat în atenţia opiniei publice în 2001, când, în 20 aprilie, Alexandru Lele l-a arestat pentru complicitate la contrabandă, declanşând un scandal naţional. Fiul fostului prefect PSD de Bihor era acuzat că a mijlocit, prin intermediul firmei Lucmir, un import de 1.495 tone de benzină, sub formă de kerosen, eludând plata accizelor şi a taxei de drum. După 48 de ore, prin intervenţia directă a fostului premier Adrian Năstase, celebrul “mandat de vineri seara” a fost anulat, iar ulterior Tărău a fost scos din cauză de Parchetul Curţii de Apel Oradea.

Un an mai târziu, Lele a fost suspendat din funcţie şi pus sub urmărire penală pentru corupţie. La aflarea acuzaţiilor, fostul anchetator al lui Tărău a afirmat că este victima unei înscenări puse la cale de Tărău ca răzbunare pentru “îndrăzneala” sa de a-l fi arestat. În urma dezvăluirilor lui Lele, pe 20 mai 2002 Parchetul General a redeschis dosarul Lucmir, dispunând începerea urmăririi penale împotriva lui Tărău şi a partenerilor săi. Aflat într-un sejur în Italia, afaceristul şi-a întrerupt vacanţa şi a pornit spre România împreună cu soţia şi copilul, cu gândul de a lămuri problema. În ţară au intrat, pe la Salonta doar soţia şi fiul lui. De teamă să nu fie arestat din nou, Tărău a plecat în SUA. Dosarul Lucmir a fost redeschis şi clasat de trei ori, fără ca omului de afaceri să i se poată imputa ceva.

Potrivit declaraţiilor oficialilor Poliţiei Române, făcute în ultimii ani, Adrian Tărău nu era dat în urmărire şi nici în consemn la frontieră. Cu toate acestea, el a evitat să se întoarcă în România.

În America, Tărău a pus pe roate o afacere imobiliară de milioane de dolari, cumpărând mai multe clădiri în Chicago şi în suburbiile metropolei, pe care le-a renovat, le-a transformat în imobile de lux, iar apoi le-a închiriat ori revândut la preţuri mult mai mari.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor