AEK Oradea luptă pentru medalii la CN

AEK Oradea, campioana Bihorului
AEK Oradea, campioana Bihorului
De miercuri până vineri, la Bacău se va desfăşura turneul final al Campionatului Naţional de Minifotbal. Vor participa cele 20 de echipe calificate în urma Campionatelor Regionale.

Bihorul va fi reprezentat şi în acest an de AEK Oradea, campioană regională NV, medaliată cu bronz la CN de anul trecut şi vicecampioană regională NV în acest an. Orădenii au fost repartizaţi în Grupa D alături de echipele Old Boys Bucureşti, Lin&Ema Alba Iulia, MFC Corvinul Hunedoara şi Extratereştii Bistriţa.

Marţi, echipa orădeană va pleca spre Bacău cu un lot format din 10 jucători: Gheţe, Pocian, Lazăr, Fărcuţa, Bundea, Zadori, Ianc, Teşan, Iova, Indrieş şi managerul Spiros Baltsavias

„Este o performanţă că ne-am calificat din nou în condiţiile în care apar echipe din ce în ce mai puternice. Suntem între cele mai bune 20 din 1400 de echipe provenite din 55 de campionate afiliate la Federaţia de Minifotbal. Avem o grupă foarte grea, dar suntem optimişti că putem să ne calificăm mai departe. Obiectivul este să prindem semifinalele, dar minifotbalul este imprevizibil”, ne-a declarat spiridon Baltsavias. Primele două clasate din cele patru grupe se vor califica în sferturile de finală programate vineri. Semifinalele (orele 11:00 şi 12:00), finala mică (ora 17:30) şi finala mare (ora 18:30) se vor desfăşura sâmbătă.

 

PROGRAM AEK ORADEA

MIERCURI – 12 IULIE

ora 22:00: Old Boys Bucureşti – AEK Oradea

JOI – 13 IULIE

ora 18:00: Extratereştrii Bistriţa – AEK Oradea

VINERI – 14 IULIE

ora 9:00: AEK Oradea – Corvinul Hunedoara

ora 14:00: Lin&Ema Alba – AEK Oradea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !