Aerisesc străzile în folosul traficului rutier

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
20Comentarii
O parte dintre parcări vor fi desfiinţate, pentru a face loc accesului rutier pe două benzi
O parte dintre parcări vor fi desfiinţate, pentru a face loc accesului rutier pe două benzi
Desfiinţarea locurilor de parcare de pe carosabilul din Centrul Istoric nu se face în folosul pietonilor.

Primăria anunţă desființarea mai multor locuri de parcare cu plată din perimetrul Centrului Istoric al oraşului, în vederea descongestionării traficului din zona centrală. Decizia a fost luată în urma şedinţei Comisiei de circulaţie și transport rutier din cadrul Primăriei, la cererea Direcției Patrimoniu Imobiliar – Serviciul Parcări și a Direcției Tehnice. În niciuna dintre zone măsura desfiinţării locurilor de parcare nu este dublată de lărgirea trotuarelor sau de amenajarea de piste de biciclete, deşi măcar una dintre cele trei zone – Parcul Traian, în speţă – este sufocată de trafic. Acest fapt îl recunosc edilii cu ocazia fiecărei ieşiri publice pe teme de amenajare urbanistică centrală. Doar implementarea de soluţii se lasă aşteptată.

Cinci de la „Banana Joe”

Astfel, s-a aprobat desființarea celor 5 locuri de parcare cu plată amenajate în intersecția străzilor Bicazului, Dunărea și Mihai Eminescu și amenajarea în locul acestor parcări a unei benzi de circulație, precum și montarea indicatoarelor „Oprirea interzisă”. Această decizie s-a luat datorită faptului că mulți cetățeni au sesizat Primăria cu privire la necesitatea descongestionării traficului în zona menționată, conducătorii auto având posibilitatea să circule mai ușor, cu o vizibilitate mai bună, în urma desființării acestor locuri de parcare.

De la Palatul de Justiţie

A doua propunere vizează desființarea celor 13 locuri de parcare cu plată amenajate în Parcul Traian pe partea stângă, vizavi de Palatul de Justiție. În urma hotărârii Comisiei de circulație, în timp ce aceste locuri se vor desființa, pe partea cealaltă, în fața clădirii Tribunalului, parcările existente vor fi transformate în parcări paralele cu axul drumului. Se vor putea crea astfel două benzi de circulație, astfel ca autoturismele care vin de pe străzile Magheru și Libertății, precum și dinspre strada G. Enescu, să poată vira mai ușor fie spre strada Tribunalului, fie spre stânga, pe lângă Romcontrol, în timp ce altele vor putea merge înainte spre strada Mihai Eminescu.

„Ne dorim descongestionarea zonei din fața Palatului de Justiție, traficul de aici fiind foarte aglomerat din cauza instituțiilor și școlii care funcționează în această zonă, în special în cursul dimineții și la orele de vârf. Una din primele măsuri pentru a fluidiza circulația este desființarea acestor locuri de parcare; urmează să studiem și alte posibilități pentru descongestionarea traficului, inclusiv desființarea altor locuri de parcare. Conducătorii auto care vin în zonă au posibilitatea de a folosi parcarea supraetajată din spatele Tribunalului, care deține 455 de locuri”, a declarat viceprimarul Florin Birta.

Deja învechita promisiune a primarului Ilie Bolojan că Primăria va desfiinţa parcările în acest perimetru şi va lărgi trotuarele se îndeplineşte, acum, doar pe jumătate: se desfiinţează parcări, dar nu în folosul traficului pietonal.

Din Piaţa Ferdinand

Tot în cadrul ședinței Comisiei de circulație s-a decis și desființarea locurilor de parcare cu plată din Piața Ferdinand, situate înaintea intersecției cu strada Ady Endre. În urma desființării acestor locuri de parcare, conducătorii auto care ies din strada Ady Endre vor avea vizibilitate mai bună din partea stângă.



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor