Afacere de un milion de euro

11Comentarii
Afacere de un milion de euro
Grosul veniturilor Serviciului Parcări din Primărie vine din vânzarea de abonamente şi din sancţiuni.

Groapă pentru banii publici, cum erau la început, parcarile şi activităţile aferente au devenit o importantă sursă de venit pentru Administraţia Imobiliară Oradea (AIO). Dacă în 2008 oraşul dispunea de 3.000 de locuri de parcare amenajate, numărul acestora a ajuns în 2010 la 3.675, spune viceprimarul Biro Rozalia. La drept vorbind, în multe cazuri amenajarea acestora nu a presupus un efort semnificativ – au fost trasate marcajele şi s-au montat parcometrele. Ceea ce înainte era nereglementat şi gratuit, a devenit un serviciu contra cost.

Sunt şi locaţii unde s-a investit muncă serioasă în amenajarea parcărilor, exemple elocvente fiind cele din strada Progresului sau din strada T. Vladimirescu. Serviciul condus de Ionuţ Şimon aduce anual la bugetul Oradiei un milion de euro. Conform edililor, banii se vor întoarce în amenajarea respectiv construirea de parcări. „Strategia viitoare la nivelul Centrului este să putem oferi locuri de parcare pentru cei care solicită atât pentru termen scurt, de maxim două ore dar şi pentru riverani”, spune viceprimăriţa.

Mai multe amenzi

Până la sfârşitul lunii trecute, Serviciul Parcări a încasat 3.556.000 lei, din întreaga activitate. „Dintre toate încasările, cele mai consistente sunt abonamentele iar apoi urmează cele din sancţiuni. Cu atâtea mijloace de plată sperăm să scadă încasările din amenzi şi să crească din alte surse”, spune Ionuţ Şimon.

Totuşi, statistica arată altceva, poate şi din cauza intensificării activităţii de control. Dacă în 2008 din ridicări de maşini şi alte forme de sancţiuni s-au încasat 700.000 lei, în 2009 s-a ajuns la 1.200.000 lei iar până acum, în 2010 orădenii au achitat amenzi în valoare de 1.800.000 lei… „Mult, foarte mult”, apreciază Şimon. Acesta are în subordine opt echipe de control care beneficiază de sprijinul agenţilor comunitari.

Cristina Ghilea

Un NU hotarat concesionarii

Un NU hotarat concesionarii

Ultimul „moft” european, implementat la Oradea



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor