Afacere românească: Salad Box se extinde în Londra și Ungaria

Reactualizat la:
1Comentariu
Afacere românească: Salad Box se extinde în Londra și Ungaria
Dan Isai, fondatorul lanțului Salad Box, vrea să deschidă mai multe restaurante. Primele locații inaugurate în 2017 sunt în Londra și Ungaria.

Rețeaua Salad Box a ajuns la 50 de restaurante în România, din care 70% sunt în sistem de franciză, iar ținta patronului este sa ajungă la 70 de unități în România. În momentul de față, Salad Box este unul dintre cele mai profitabile lanțuri de restaurante din Romania.

Salad Box se extinde nu doar pe plan local, ci și pe plan internațional. Planurile pentru anul 2017 implică deschiderea a trei noi restaurante în Ungaria, unde lanțul va ajunge la 10 unități, și deschiderea de noi restaurante în Miami sau Londra.

„Salate erau și până acum. Conceptul contează. Sincronizarea a fost importantă. Am început în provincie și am intrat și în București. (…) Vineri deschidem în Londra. Ne-am extins pentru că este important să te extinzi”, a spus Isai, în cadrul unui eveniment dedicat pieței imobiliare.

Dan Isai, fondatorul afacerii cu salate

Dan Isai, unul dintre cei mai apreciați tineri antreprenori din România. A fondat în 2012 la Cluj această afacere a salatelor alături de patru prieteni. Recunoștinta meritelor nu a întârzâiat să apară, el a primit titlul EY Emerging Entrepreneur Of The Year – Romania 2015, în cadrul ediției din anul 2016 a programului EY Entrepreneur Of The Year.

Salad Box a înregistrat o cifra de afaceri de 14 milioane euro în 2015, iar în anul 2016 vânzarea de salate a ajuns la 22 milioane de euro. Datorită expansiunii de care a avut parte, Salad Box a devenit cel de-al treilea lanț de restaurante cu servire rapidă ca număr de unități din Romania, fiind devansat doar de numele grele ale industriei: McDonald’s și KFC.

„Investiția este mai mică în România, dar și rata de conversie este mult mai mică în România față de străinătate. Aici vorbim de salate la 3-4-5 euro, în străinătate vinzi cu 7-8-9 euro. În Anglia vinzi cu 9-10-11 euro. Materia primă costă mult mai puțin acolo. Ați fi surprinși, chiriile sunt mai mici acolo decât aici”, a mai spus Dan Isai.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor