Afgani prinși cu autospeciala de termoviziune, în Borș

De Costel Demian
Reactualizat la:
4Comentarii
Afgani prinși cu autospeciala de termoviziune, în Borș
Trei cetățeni afgani au fost prinși în timp ce se deplasau pe jos, prin câmp, încercând să treacă ilegal frontiera de stat.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș au făcut descoperirea duminică, 16 iunie, în jurul orei 23:50, cu ajutorul autospecialei de termoviziune. În momentul în care au fost observați, cei trei cetățeni străini se îndreptau spre frontiera cu Ungaria.

„Persoanele în cauză au fost reținute la aproximativ 200 m față de linia de frontieră și, deoarece nu vorbeau limba română, au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări. Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt trei bărbaţi, cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 21 şi 34 de ani, solicitanţi de azil în România. Aceştia au declarat că doreau să treacă ilegal frontiera, cu scopul de a ajunge în Germania”, precizează subcomisar de poliție în cadrul IPJF Bihor, Loredana Chifor.

În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei tinerilor, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor