Aflux de moldoveni în Borş

BORS – Poliţiştii de frontieră bihoreni s-au confruntat la acest sfârşit de săptămână cu mai multe cazuri de cetăţeni străini care intenţionau să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen, folosind documente româneşti false sau falsificate.

Primul caz s-a înregistrat la PTF Borş, când, pe sensul de ieşire din România, s-a prezentat o femeie şi un bărbat, care s-au legitimat cu două paşapoarte româneşti.

La controlul de frontieră s-a constatat că cei care au prezentat documentele la control nu sunt unii şi aceiaşi cu cei din fotografia documentelor de călătorie prezentate. „Cele două persoane intenţionau să ajungă în Italia, în căutarea unui loc de muncă şi, întrucât nu posedau viza necesară unei deplasări în Spaţiul Schengen, au plătit unui conaţional suma de 3.500 euro/persoană”, a declarat subcomisar Mircea Chiorean, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea. Al doilea caz a fost depistat tot în Borş, pe sensul de ieşire din România, s-a prezentat un autoturismul marca Citroen, înmatriculat în Ungaria, condus de cetăţeanul maghiar Andras S., în care se mai aflau două pesoane care s-au legitimat cu cărţi de identitate emise de autorităţile maghiare.„La control s-a constatat că doi sunt din Republica Moldova”, a mai spus Mircea Chiorean. Un alt caz a fost depistat tot la P.T.F.Borş, când s-a prezentat la ieşirea din ţară o persoană de sex masculin, care s-a legitimat cu o carte de identitate românească. La controlul poliţiştii au aflat că este falsă total şi că cel care dorea să iasă din ţară este cetăţean moldovean. „Toţi cetăţenii moldoveni sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a României, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale si fals privind identitatea, iar conducătorii auto pentru de trafic de migranţi”, a spus reprezentantul DPF Oradea.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !