Aflux de persoane la concertele susţinute de Andra şi Direcţia 5

13Comentarii
Aflux de persoane la concertele susţinute de Andra şi Direcţia 5
Andra şi Direcţia 5 au încheiat aseară concertele dedicate Zilelor Oradiei. Cele trei dansatoare ale Andrei au deschis show-ul, pentru tânăra artistă, cu mişcări spectaculoase.

Frumoasa interpretă de muzică uşoară, Andra, şi-a început recitalul cu piesa Abelia, de pe albumul ,,Iubeşte-mă azi, iubeşte-mă mâine’’, lansat anul trecut.

Programul artistic al Andrei a inclus hituri precum: ,,Dragostea rămâne’’, ,,Vreau sărutarea ta’’ şi ,,Băieţii şi fetele ce vor’’. A urmat apoi piesa ,,Colţ de suflet’’, lansată în noiembrie 2009, împreună cu Adi Cristescu. Piesa ,,Fierbinte’’ a dezmorţit orădenii. Publicul a dansat şi a cântat alături de artistă. Interacţiunea artistei cu publicul a fost uimitoare: a vorbit tot timpul între piese, a fost stăpână pe show-ul ei, iar la final a dat autografe. Andra l-a invitat pe scenă şi pe Cornel Ogrean, cel care s-a remarcat la emisiunea-concurs ,,Dansez pentru tine’’.

La cererea unui tânăr din public artista a interpretat piesa ,,Un minut, o secundă’’, iar spre finalul recitalului Andra a cântat o melodie populară – ,,Dumnezeu împarte la tot omul’’.

Show strălucitor

Ultima parte a serii a aparţinut în întregime Direcţiei 5. Renumita trupă a făcut show la cel mai înalt nivel. Vizibil copleşiţi de reacţiile de susţinere ale numerosului public, artiştii de la Direcţia 5 au interacţionat cu spectatorii, făcând ca atmosfera din Parcarea Independenţei să devină incendiară.

Un concert la înălţime, voci unice, prezenţe scenice mai mult decât carismatice, un show real şi strălucitor – iată ce au lăsat artiştii de la Direcţia 5 în amintirea orădenilor. Nici un ,,game over’’, doar aplauze şi emoţii plutind în aer şi aşteparea următoarei întâlniri cu artiştii.

Din concertul lor nu au lipsit piesele ,,Îngerul meu’’, ,,Ai un loc’’ – noul single al trupei, dar şi ,,Eşti stilul meu’’ şi ,,Dac-ai şti’’. Membrii trupei de la Direcţia 5 au pus, aseară, stăpânire pe fiecare centrimetru din scenă şi din inimi.

În pauzele dintre concerte, Mihai Dacin şi Flavius Bunoiu, gazdele evenimentului, au împărţit berile şi grătarele oferite de sponsorii Festivalului Toamna Orădeană.

Seara s-a încheiat cu superbe focuri de artificii.

C.D.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor